Confidenţialitate


Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi”. „A rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că a negociat cu AUR ca să-și treacă amendamentele” | VIDEO


Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi”. „A rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că a negociat cu AUR ca să-și treacă amendamentele” | VIDEO

Sursa foto: Europa FM

Bugetul pentru 2026 a devenit un câmp de luptă politic. Comisiile reunite de buget și finanțe au decis suspendarea dezbaterilor, după ce nu s-a putut ajunge la un acord privind amendamentul de 1,1 miliarde de lei cerut de PSD pentru suplimentarea bugetului Ministerului Muncii. Mai mult, social-democrații au amenințat că vor ieși de la guvernare dacă nu va fi aprobat pachetul de solidaritate, care cuprinde ajutoare pentru vârstnicii cu venituri mici și pentru persoanele vulnerabile. Potrivit fostului premier Ludovic Orban, social-democrații nu vor trece în opoziție, ceea ce fac acum fiind doar un joc politic pentru a-și atrage electorat. Invitat la emisiunea „Piața Victoriei”, moderată de Mădălina Dobrovolschi, președintele partidului Forța Dreptei a subliniat că partidul condus de Sorin Grindeanu are un comportament iresponsabil într-un moment în care „România merge pe sârmă”.

Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi și a încasat-o pe merit”

Înțelegerea dintre AUR și PSD a picat, deoarece social-democrații nu au respectat în întregime cerințele partidului de opoziție. Astfel, cei opt reprezentanți ai AUR le-au dat o lecție usturătoare: au participat la ședința de comisie fără să voteze. Dacă s-ar fi retras, majoritatea de 51 de voturi s-ar fi redus la 43, iar amendamentul ar fi trecut, spune Ludovic Orban, întrucât PSD avea 23 de voturi „pentru”.

Mădălina Dobrovolschi: „Cine pleacă de la guvernare?”

Ludovic Orban: „Nu pleacă nimeni de la guvernare. Acestea sunt doar declarații politice. PSD a amenințat cu plecarea din guvern încă din octombrie și cu demiterea lui Bolojan, tot din octombrie. Iată că este luna martie și nu s-a întâmplat nimic, decât declarații. Sunt perdele de fum. De data aceasta, însă, PSD a încasat-o astăzi și a încasat-o pe merit. În primul rând, radioascultătorii care urmăresc știu că există o coaliție care ia decizii împreună. Proiectul de lege al bugetului de stat și cel al asigurărilor sociale au fost negociate în coaliție, iar forma finală a proiectului de lege a fost stabilită tot în coaliție. Mai mult, guvernul a adoptat proiectul de lege fără opoziție și l-a trimis spre Parlament, spre dezbatere. Numai că PSD, care parcă a luat-o răzna complet, are un comportament nefiresc, gândind că poate câștiga câteva puncte electorale și că poate păcăli puțin pensionarii, au negociat cu AUR să introducă amendamente, așa-zis sub pachetul social. Au depus amendamentele, iar astăzi s-a votat. Numai că PSD a rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că a negociat cu AUR ca să-și treacă amendamentele.”

Ludovic Orban: „PSD părea că nu știa că parlamentarii AUR nu vor vota”

Mădălina Dobrovolschi: „De ce n-a votat AUR odată ce a bătut palma cu PSD?”

Ludovic Orban: „Au existat solicitări la negociere pentru amendamente, pe care PSD le-a satisfăcut doar parțial. Dar ce pare interesant este că PSD părea, și așa cred că a fost, că nu știa că parlamentarii AUR nu vor vota.”

Ludovic Orban: „PNL nu vrea să iasă de la guvernare”

Mădălina Dobrovolschi: „PNL poate să iasă de la guvernare? Credeți că vor lua această decizie?”

Ludovic Orban: „PNL nu vrea să iasă de la guvernare și nu a dat niciun semnal în acest sens. PNL a spus foarte clar că, dacă PSD nu votează bugetul, nu poți să guvernezi țara fără legea bugetului de stat. O eventuală respingere a bugetului poate duce la demiterea guvernului, dar ar fi o catastrofă. Gândiți-vă că mergem pe sârmă: nu avem voie să facem niciun pas la dreapta, niciun pas la stânga. Trebuie să mergem doar înainte și pe o singură direcție. Suntem într-o conjunctură internațională extrem de complicată și dificilă, cu foarte multe necunoscute și factori imprevizibili. România riscă să se prăbușească. În aceste condiții, comportamentul PSD este iresponsabil și face un rău enorm.”

Ludovic Orban: „Grindeanu nu este un lider”

Ludovic Orban: „Cred că PSD are niște consultanți foarte slabi. Sau Grindeanu are niște consultanți foarte slabi. Asta este o altă problemă a PSD. Grindeanu nu este un lider. A ajuns în fruntea PSD într-o conjunctură în care nu s-a găsit altcineva care să candideze și să coalizeze o poziție față de gruparea celor care îl susțin. Grindeanu e ca o bilă pe masa de ping-pong. Se mișcă în direcția de unde primește mișcare de la alte bile, aceste bile fiind lideri ai PSD.”

Urmărește întreaga emisiune „Piața Victoriei”


Ultimele stiri
Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO

Arad: Dig panoramic de două milioane de euro, vandalizat. Administrația Bazinală de Apă Mureș: „Am sesizat poliția locală,…

Lista miniștrilor propuși de PNL și UDMR pentru Guvernul Mureșan. Cine ar putea face parte din Cabinet |…

Siegfried Mureșan: „Îmi doresc sprijinul PSD”. Ce a discutat premierul desemnat cu Nicușor Dan la Cotroceni | VIDEO

Doi cetățeni ruși, trimiși în judecată pentru acte false de cetățenie română | AUDIO

Ministerul Sănătății vrea să stabilească reguli de autorizare a astrologiei medicale, Feng Shui-ului și terapiei holografice | AUDIO

Bacău: Copilul de patru ani dispărut în Dofteana a fost găsit fără viață în albia râului Trotuș |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează