Confidenţialitate


București | Înscrierea la clasa pregătitoare: ISMB recomandă repartiția alfabetică sau tragerea la sorți


București | Înscrierea la clasa pregătitoare: ISMB recomandă repartiția alfabetică sau tragerea la sorți

Reprezentanții Inspectoratului Școlar București vor transmite, astăzi, tuturor școlilor din Capitală, o recomandare cu privire la înscrierea elevilor la clasa pregătitoare. Recomandarea vizează repartiția copiilor în ordine alfabetică sau prin tragere la sorți, au precizat oficialii ISMB.

Repartiția la clasa pregătitoare ar urma să se facă în funcție de numele de familie al elevilor sau prin tragerea la sorți a dascălului care se va afla în fața clasei, în ședință publică.

Recomandarea nu este obligatorie, astfel încât directorii școlilor pot găsi alte variante de selecție a cadrelor didactice care predau la clasa pregătitoare. Elaborarea procedurii aparține fiecărei unități școlare în parte, iar inspectorii școlari vor verifica dacă aceasta este transparentă.

Inspectoratul Școlar nu poate legifera o astfel de măsură, acest lucru fiind în sarcina Ministerului Educației.

Prin această propunere, ISMB încearcă să stopeze modul în care părinții alegeau cadrul didactic la care va merge copilul lor, anumite clase fiind supra-aglomerate și făcându-se liste pentru ca elevul să studieze într-o anumită școală sau la o învățătoare care are un renume pozitiv.

Conform legii, părinții nu pot alege clasa sau școala unde va studia copilul, această repartiție fiind în funcție de cartierul sau strada unde locuiesc și, mai apoi, în funcție de criteriile stabilite de fiecare școală în parte.

În anul 2019, Școala 195 din Capitală a implementat repartizarea computerizată, fapt ce a dus la nemulțumirea părinților și care s-a soldat, în final, la demisia directorilor unității școlare.


Ultimele stiri
Propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului, supusă azi la vot final în Camera Deputaților  | AUDIO

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate

Criza carburanților. Confederațiile sindicale nu participă la reuniunea Consiliului Național Tripartit, programată înaintea de ședința CES. Motivele inovate…

Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…