Confidenţialitate


INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în noiembrie


INS: Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în noiembrie

Rata anuală a inflaţiei a coborât la 2,1% în luna noiembrie a acestui an, de la 2,2% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,81%, serviciile cu 2,77%, iar mărfurile nealimentare cu 0,78%, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.

“Preţurile de consum în luna noiembrie 2020 comparativ cu luna noiembrie 2019 au crescut cu 2,1%. Rata anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 1,7%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2019 – noiembrie 2020) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2018 – noiembrie 2019), calculată pe baza IPC, este 2,8%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 2,5%”, se arată într-un comunicat al INS.

Banca Naţională a României estimează o inflaţie de 2,1% la sfârşitul acestui an, în scădere cu 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară, şi de 2% în trimestrul III din 2022.

“Ulterior publicării Raportului din luna august 2020 s-au concretizat unele presiuni dezinflaţioniste mai semnificative induse preponderent de componente exogene ale coşului de consum, pe segmentul preţurilor volatile ale alimentelor şi, respectiv, al celor ale combustibililor. În aceste condiţii, rata anuală a inflaţiei IPC este de aşteptat să coboare la sfârşitul acestui an până la 2,1%, o revizuire semnificativă de 0,6 puncte procentuale faţă de prognoza anterioară. În paralel, sub impulsul deficitului de cerere agregată din economie şi al slăbirii treptate a rezilienţei pieţei muncii, corecţii mai pronunţate se vor reflecta şi în dinamica ratei anuale a inflaţiei de bază, aceasta urmând să atingă nivelul de 2% la orizontul proiecţiei (trimestrul III 2022). Pentru finele anului viitor, scenariul de bază actual reconfirmă valoarea din proiecţia precedentă în cazul ratei anuale a inflaţiei IPC (2,5%), în timp ce prognoza ratei anuale a inflaţiei de bază a fost revizuită uşor descendent (cu 0,1 puncte procentuale, până la 2,1%)”, a transmis BNR.


Ultimele stiri
Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…

Ședința extraordinară a Guvernului a fost amânată. Ordonanța pentru plafonarea adaosurilor la carburanți nu a primit aviz de…

Protestul minerilor din Valea Jiului, în fața Guvernului: „Nu avem cu ce să plătim facturile, nu avem nimic”.…