Confidenţialitate


INML: 18 dintre victimele tragediei din Colectiv aveau concentrații de acid cianhidric peste valorile letale


Toate cele 26 de persoane care au murit în seara tragediei din clubul Colectiv aveau în sânge concentrații de monoxid de carbon și acid cianhidric în doză toxică, anunță Institutul Național de Medicină Legală.

18 dintre victime aveau concentrații peste valorile letale, arată analizele toxicologice.

Raportul Institutului Naţional de Medicină Legală “Mina Minovici” Bucureşti scoate la iveală detalii șocante privind cauzele deceselor.

Toate victimele au fost expuse în grad diferit la concentrații ridicate de funingine, aerosoli şi gaze toxice.

Specialiștii vorbesc și de alte substanţe toxice, în urma unor astfel de incendii: acei bureţi de antifonare şi fibrele folosite la etanşarea racordurilor de ţeavă generează, între altele, acid cianhidric şi oxizi de azot și de sulf. Tot în club se regăseau și o serie de materiale plastice care au generat inclusiv acid clorhidric.

Efectele toxice se manifestă imediat, ca urmare a acţiunii directe. INML precizează că, pe lângă arsuri, 18 dintre victimele care au murit în seara tragediei aveau în sânge concentrații de acid cianhidric peste valorile letale.  Specialiștii atrag însă atenția că astfel de substanțe pot afecta organismul și la câteva zile după expunerea inițială.

Legiștii vor continua investigațiile pentru a vedea dacă respectivele substanțe se regăsesc în trupurile neînsuflețile ale persoanelor care au decedat la o săptămână după incendiu.

 


Ultimele stiri
Anchetă la Chișinău: O gruparea pregătea proteste violente. Participanții erau racolați prin rețelele sociale | VIDEO

Asta Film Festival și-a desemnat câștigătorii. Ediția de anul acesta a adus pe ecran peste 70 de documentare.

A început vaccinarea oilor. Sunt vizate mai întâi zonele unde au fost focare de variolă

Armenii din Constanța au, de-acum, un centru cultural propriu | AUDIO

Gorj: 72.000 lei despăgubire pentru un pensionar care și-a plătit singur intervenția chirurgicală

SUA autorizează insulina care se administrează o dată pe săptămână pentru copiii cu diabet de tip2

Alegeri în Serbia: Va fi îndepărtat de la putere, după 12 ani, partidul lui Alexander Vucic?

Bulgarii își aleg președintele. Favorită este o femeie, fostă jurnalistă

Ministerul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează