Confidenţialitate

INFOMANIA • 27 ianuarie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi

 

  • Circulaţia mai multor trenuri este suspendată, miercuri și joi, ca urmare a avertizărilor meteo de ninsori şi viscol pentru sud-estul ţării. În schimb, alte garnituri vor avea opriri suplimentare, anunţă CFR Călători. Pe ruta Bucureşti – Constanţa, se va circula cu locomotive Diesel, în locul celor electrice. Călătorii sunt sfătuiți să se intereseze din timp despre mersul trenurilor.
  • Compania de infrastructură rutieră le cere şoferilor să circule cu prudenţă sporită în această perioadă, să adapteze viteza la condiţiile din trafic şi să aibă mașinile echipate corespunzător pentru condiţii de iarnă. Totodată, conducătorii auto trebuie să se informeze în prealabil cu privire la condiţiile din trafic din zonele tranzitate. Potrivit CNAIR, toate direcţiile regionale sunt mobilizate, iar drumarii vor interveni unde este nevoie.
  • O avertizare de ninsori este valabilă, până la ora 23.00, pentru sud-estul ţării. 8 judeţe şi Capitala se află sub cod galben. În Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei vântul va avea rafale în general de 55 până la 70 de km/oră, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.
  • Un incendiu a cuprins, marți seară, o casă din sectorul bucureștean 5 şi două autoturisme. Focul a mistuit imobilul. Alte două case învecinate au fost afectate. 12 persoane au primit îngrijiri medicale, fără a avea nevoie de spitalizare, fiindu-le oferită posibilitatea de a se caza la un hotel din apropiere. Totodată, s-a dispus inventarierea şi revizia hidranţilor, întrucât cel din apropierea casei unde a izbucnit incendiul nu funcţiona.
  • Un poliţist a fost înjunghiat, marţi seară, în stațiunea constănțeană Eforie. Individul a refuzat să se legitimeze la solicitarea unei patrule întrucât se manifesta violent pe stradă. Agresorul a reușit să fugă, dar a fost prins ulterior. Conștient, polițistul înjunghiat a fost transportat la spital.
  •  Veterinarii atrag atenția că a crescut alarmant cererea pentru un medicament anti-parazitar despre care s-a vehiculat, în spațiul public, că ar trata infecția cu SARS-CoV-2. Specialiștii precizează că nu există suficiente date clinice care să confirme ideea. În plus, astfel de practici, de automedicație cu tratamente destinate animalelor, pot fi extrem de periculoase.
  •  În lipsa stocurilor de vaccinuri estimate pentru perioada următoare – ca urmare a întârzierilor de care se fac responsabili producătorii – autoritățile decalează graficul de imunizări pentru angajații din domenii esențiale. Persoane programate inițial în perioada  28 ianuarie-11 februarie vor fi chemate după o pauză de 10 zile. Cei în cauză pot verifica situația în contul din platforma online de înscriere. Prioritate la vaccinare au vârstnicii, persoanele cu afecțiuni cronice și cadrele medicale, în cazul cărora imunizarea continuă conform planului. Dacă nu se rezolvă impasul, alte decalaje sunt posibile.
  • Cât despre vaccinarea profesorilor, aceasta va fi posibilă în momentul în care vor ajunge în România alte doze. Deschiderea şcolilor nu este, totuși, condiţionată de acest lucru, spun autoritățile. Până acum, mai puțin de 10.000 de angajați din sistemul de învăţământ s-au vaccinat.
  • După 15 februarie, ar putea ajunge în țară noi cantități importante de vaccinuri. România a primit, până acum, 784.000 de doze antiCovid, iar stocul de la acest moment este de aproape 174.000. În schimb, din diverse motive, au fost irosite aproape 1.300 de doze de vaccin. Până la 14 aprilie, sunt ocupate aproape toate locurile disponibile pentru vaccinare. Între timp, alte aproape 44.000 de persoane au fost imunizate împotriva Covid. Totalul a trecut de 528.000. Aproape 16.000 de persoane au primit a doua doză. S-au raportat 70 de reacţii adverse, comune şi minore.
  • Uniunea Europeană le-a recomandat ţărilor membre să îşi înnoiască strategiile de testare pentru a răspunde noilor tulpini şi să crească urgent secvenţierea genomică. Procedura este laborioasă și costisitor. Prețul unei asemenea analize este de 500 de euro. 5 cazuri cu tulpina britanică au fost raportate în România, deocamdată, la București, Suceava și Constanța. În Capitală, autoritățile așteaptă rezultatele de la Școala gimnazială 28. Sunt 15 cazuri acolo, dintre care unul a fost confirmat cu tulpina britanică.
  • Comisia Europeană le cere statelor comunitare să descurajeze călătoriile neesenţiale, dar –  totodată – să evite închiderea frontierelor sau interdicţiile generale de călătorie şi să se garanteze funcţionarea neîntreruptă a pieţei unice şi a lanţurilor de aprovizionare. La acest moment, de teama noilor tulpini de coronavirus, Germania nu exclude scenariul suspendării zborurilor internaționale.
  • Pentru a avea o situație clară a vaccinurilor anti-Covid, Comisia Europeană intenționează să monitorizeze exporturile din Uniunea Europeană. Producătorii au întârziat livrările în această perioadă, stârnind nemulțumire. AstraZeneca, care aşteaptă să fie autorizat vaccinul în această săptămână, a anunțat că va oferi cu 60% mai puține doze, în primul trimestru, faţă de cele convenite iniţial.
  • Suedia și-a suspendat plăţile către Pfizer. Guvernul de la Stockholm acuză grupul farmaceutic că a facturat câte 6 doze per flacon, în loc de cele 5 convenite.
  • Numărul contaminărilor cu SARS-CoV-2 a depăşit 100 de milioane pe glob, la mai puţin de 3 luni de când a fost atins pragul a 50 de milioane de cazuri, potrivit centralizării realizate de Universitatea americană Johns Hopkins. Peste 2,1 milioane de decese sunt asociate Covid pe plan mondial.
  • Nicio activitate economică nu ar trebui să rămână închisă, a declarat ministrul Economiei într-un interviu acordat Europa FM. Multe firme afectate de măsurile restrictive s-au reprofilat, însă cele din HORECA și turism pur și simplu s-au prăbușit în acest an, a explicat Claudiu Năsui.
  • Prefectura Capitalei anunţă că localurile pot rămâne deschise până la ora 23.00, nu ora 21.00 – cum anunțase iniţial. S-a constatat că hotărârea de guvern pentru prelungirea stării de alertă permite acest lucru. Prefectul Traian Berbeceanu a cerut scuze publice pentru această “eroare materială”. Totuși, după ora 23.00, orice persoană trebuie să își justifice ieșirea din casă dacă este oprită pe stradă de polițiști.
  • Conducerea Băncii Naţionale a României observă că persistă incertitudini semnificative în ceea ce priveşte dimensiunea şi instrumentele consolidării bugetare din acest an. De asemenea, rata anuală a inflaţiei va avea, probabil, o creştere uşoară în primele două luni ale anului, urmată de o corecţie la finele celui dintâi trimestru. Recent, BNR a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25%.
  • Fondul Monetar Internaţional şi-a modificat, în sens pozitiv, estimarea pentru creşterea economică globală. Avansul mondial ar urma să atingă 5,5% în acest an. Dezvoltarea vaccinurilor împotriva Covid oferă optimism. FMI consemnează că Statele Unite şi Japonia au luat măsuri pentru stimularea economiei. India şi-a revenit mai bine decât era de aşteptat după carantină. Economia Chinei va continua să îşi revină puternic, potrivit estimărilor. În cazul altor ţări, revenirea va dura mai mult timp, în special cele ale căror economii depind de turism sau exporturi de petrol.
  • Guvernul bulgar a decis prelungirea stării de alertă epidemică până la data de 30 aprilie. Premierul Boiko Borisov a cerut, totodată, pregătirea unui plan pentru relaxarea treptată a restricțiilor.
  • Compania americană Regeneron Pharmaceuticals a anunţat că terapia sa cu anticorpi s-a dovedit eficientă în cazul persoanelor expuse la SARS-CoV-2 să dezvolte boala Covid. Cocktailul cu anticorpi, cum este supranumit acest tip de tratament, se află în stadiul final al testării pe 400 de subiecți, care au avut un colocatar infectat. Fostul președinte american Donald Trump, care a fost spitalizat pentru câteva zile toamna trecută, a primit terapia cu anticorpi dezvoltată de Regeneron, chiar înainte ca tratamentul să obțină aprobarea autorității de reglementare.
  • Directorul Institutului american de Boli Infecțioase avertizează că, deși numărul cazurilor de Covid și spitalizările au scăzut în mai multe țări, cetățenii trebuie să rămână foarte precauți. Doctorul Anthony Fauci consideră că această reducere a contaminărilor nu poate fi pusă încă pe seama vaccinărilor, pentru că foarte puține persoane au fost imunizate cu ambele doze. Medicul a încurajat purtarea a câte două măști, ca măsură suplimentară de protecție.
  • La București, Direcția Anticorupție cere pedepse grele în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale de la alegerile prezidenţiale din 2009. Procurorul de caz a solicitat instanței 15 ani închisoare pentru Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, acuzată de instigare la delapidare şi instigare la spălarea banilor. DNA propune 12 ani de închisoare pentru fostul ministru Elena Udrea, o apropiată a aceluiași Traian Băsescu. În 2009, acesta l-a învins pe Mircea Geoană în scrutinul prezidențial.
  • Curtea Constituţională a respins, marți, sesizările Alianţei pentru Unirea Românilor față de învestirea Guvernului de coaliție, condus de liberalul Florin Cîțu. Parlamentarii AUR au susținut că nu au fost respectate procedurile legale.
  • Partidul Social Democrat prezintă, miercuri, propunerea de buget alternativ. Opoziția acuză coaliția de guvernare că pregătește măsuri de austeritate.
  • Un nou protest al sindicaliștilor este programat, miercuri, în faţa sediului Ministerului de Interne şi a mai multor prefecturi din ţară. “Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor, bătaie de joc care a atins limita suportabilităţii. Complementar acestor acţiuni, vom adopta şi celelalte măsuri deja anunţate la începutul anului: vom aplica în continuare avertismente, vom refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vom mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate, iar în final ne vom suspenda activitatea similar magistraţilor”, spun reprezentanţii Sindicatului Europol.
  • În Italia, preşedintele Sergio Mattarella va începe, miercuri, consultările politice pentru formarea unui nou guvern. Giuseppe Conte și-a prezentat demisia din funcția de premier, după ce a devenit certitudine că nu mai are sprijinul politic necesar pentru a trece legi în Parlament. Criza politică a urmat retragerii din coaliția de guvernământ a formațiunii Italia Viva, a fostului premier Matteo Renzi, nemulțumit de gestionarea crizei sanitare și a celei economice.
  • Noul preşedintele american a discutat telefonic, marți, pentru prima oară cu omologul său rus. În dialogul cu Vladimir Putin, Joe Biden și-a exprimat îngrijorarea față de tratamentul aplicat opozantului Alexei Navalnîi, arestat săptămâna trecută la revenirea în Rusia din Germania, unde a fost tratat pentru otrăvirea cu o neurotoxină. Noul lider de la Washington pare să adopte un ton mai ferm față de Kremlin, după ce predecesorul său, Donald Trump, a evitat criticile directe la adresa lui Vladimir Putin.
  • În etapa a 19-a a Ligii 1, FCSB și FC Argeş au remizat fără gol înscris. Tehnicianul echipei bucureștene, Anton Petrea, consideră că meciul ar fi trebuit amânat, având în vedere starea proastă a gazonului. FC Viitorul – Sepsi s-a încheiat tot egal, scor 3-3. Oaspeţii au înscris ultimul gol în minutul 90+1. Miercuri sunt programate 3 meciuri.  Academica Clinceni – FC Botoşani se întâlnesc de la ora 14 și 30 de minute. Poli Iaşi se duelează cu UTA Arad, de la ora 17.30. Seara se va încheia cu partida Dinamo – Gaz Metan Mediaş, de la ora 20.00.
  • Astra Giurgiu riscă excluderea din Liga 1. Fotbalistul Alexandru Ioniţă a recunoscut că a efectuat, în toamnă, un tratament intravenos cu vitamine – considerat dopaj – alături de alţi doi coechipieri, Kehinde Fatai şi Takayuki Seto. Cei 3 au fost suspendaţi provizoriu. Conducerea Astra Giurgiu se apără și susține că nu a fost implicată în vreun fel în ceea ce au făcut jucătorii.