Confidenţialitate


Nou protest al polițiștilor, miercuri, la București și în alte orașe


Nou protest al polițiștilor, miercuri, la București și în alte orașe

Angajați din Poliţie organizează, miercuri, un nou protest în faţa Ministerului de Interne şi a mai multor prefecturi din ţară.

Sindicatul Europol denunță “măsurile de austeritate” ale guvernului condus de liberalul Florin Cîțu.

“Nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor, bătaie de joc care a atins limita suportabilităţii. Complementar acestor acţiuni, vom adopta şi celelalte măsuri deja anunţate la începutul anului: vom aplica în continuare avertismente, vom refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vom mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate, iar în final ne vom suspenda activitatea similar magistraţilor”, transmit sindicaliștii.

La protestul de miercuri și-au anunțat membri din Federaţia Publisind, Sindicatul Diamantul, Decus şi Prolex.

Demonstrațiile se vor organiza în limita a 100 de persoane, conform măsurilor restrictive impuse de contextul pandemiei.

“Suntem determinaţi mai mult ca oricând să nu ne oprim aici, iar şirul de proteste va continua şi în luna februarie. Acţiunile de protest vor înceta numai după ce Guvernul va renunţa la aceste măsuri de austeritate, care sunt menite să ne sacrifice încă o dată în ultimi 10 ani. Continuăm calendarul protestelor pe care ni le-am asumat şi nu mai acceptăm să fim bătaia de joc a guvernanţilor, bătaie de joc care a atins limita suportabilităţii. Complementar acestor acţiuni, vom adopta şi celelalte măsuri deja anunţate la începutul anului: vom aplica în continuare avertismente, vom refuza efectuarea orelor suplimentare şi nu vom mai proceda la comunicarea deciziilor DSP sau la verificarea persoanelor izolate sau carantinate, iar în final ne vom suspenda activitatea similar magistraţilor”, adaugă reprezentanţii Sindicatului Europol.

Proteste vor fi organizate în fiecare miercuri, în faţa prefecturilor din ţară, precum şi în faţa Ministerul Finanţelor Publice, în faţa Palatului Victoria şi a Palatului Cotroceni, “până când importanţa profesiei noastre în combaterea fenomenului infracţional şi a contextului pandemic va fi înţeleasă în mod real şi nu doar declarativ în conferinţe de presă”.

“Din 18 ianuarie, refuzăm orele suplimentare, permanenţa, iar activităţile specifice pandemiei, pe care nu le avem ca atribuţii în fişa postului nu le mai îndeplinim. Din 25 ianuarie, intervenim doar la 112”, potrivit calendarului de proteste asumat de Sindicatul Europol.


Ultimele stiri
Noi acuzații aduse Administrației Naționale de Meteorologie: Contracte de milioane de lei, atribuite direct la ANM. | AUDIO

Atac asupra aeroportului internațional din Riad: 12 morți și sute de răniți. ONU susține că a fost încălcat…

Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează