Confidenţialitate

INFOMANIA • 22 aprilie 2021: Tot ce trebuie să știi la început de zi | PODCAST

  • Se extinde ancheta în cazul bărbatului care a murit sufocat după ce a fost imobilizat cu brutalitate la Pitești. Doi jandarmi sunt urmăriți penal de procurori, acuzați fiind de purtare abuzivă. Unul dintre ei a fost reținut. Cei doi polițiști care l-au trântit la pământ pe bărbat se află în arest preventiv.
  • Doctorul endocrinolog Ioana Mihăilă a preluat, miercuri seară, conducerea Ministerului Sănătăţii. Șeful statului a acceptat nominalizarea făcută de premierul liberal Florin Cîțu, la propunerea USR PLUS, formațiune care deține acest portofoliu. Până acum secretar de stat, Ioana Mihăilă a ținut să precizeze că a făcut parte din echipa predecesorului Vlad Voiculescu, ale cărui proiecte începute speră să le ducă la bun sfârșit, dar își propune de asemenea să reformeze sistemul, să îl transparentizeze și să atragă finanțări europene pentru spitale.
  • Ioana Mihăilă a mai anunțat, totodată, că ordinul privind indicatorii în baza cărora se decide carantinarea localităților trebuie să fie discutat în Guvern, împreună cu specialiștii în domeniu. În urmă cu o săptămână, apariția documentului în Monitorul Oficial l-a înfuriat pe premierul Florin Cîțu, care nu fusese consultat în prealabil, determinându-l să îi demită de Vlad Voiculescu din postul de ministru și pe Andreea Moldovan din funcția de secretar de stat, aceasta din urmă fiind cea care semnase ordinul.
  • Momentul jurământului depus de noul ministru a pecetluit dezamorsarea crizei din coaliție, generată de destituirea lui Vlad Voiculescu. Marți seară, PNL, USR PLUS și UDMR au completat parteneriatul de guvernare, cu reguli clare în ceea ce privește, spre exemplu, revocarea unui ministru. Premierul Florin Cîțu a spus că episodul de tensiune a fost o “excepție” în relația cu partenerii de coaliție, exprimându-și speranța că situația nu se va mai repeta. La Palatul Cotroceni, Klaus Iohannis a cerut ca miniștrii să rezolve crize, nu să provoace unele noi, întrucât lupta cu pandemia nu permite orgolii politice. În plus, cetățenii așteaptă reformele promise, investiții și repornirea economiei. În opinia sa, liderii coaliției au dat dovadă de maturitate după ceea ce el a numit o “provocare”. Președintele a opinat că demiterea lui Vlad Voiculescu a fost “corectă”. Klaus Iohannis le-a cerut guvernanților mai puțină patimă și mai mult dialog și colaboarare. Șeful statului a insistat că pandemia trebuie gestionată cât mai bine, iar vaccinarea anti-Covid să fie intensificată. Potrivit lui, imunizarea este condiția pentru a ne apropia de revenirea la normalitate și pentru a avea o vară liniștită.
  • România a înregistrat un nou record al vaccinărilor, fiind administrate peste 90.000 de doze într-o zi. Ritmul rămâne sub capacitatea declarată de autorități, anume de 120.000 de vaccinări zilnice. La nivel național, 2,8 milioane de persoane imunizate complet.
  • Rezultatele unui studiu Medlife nu sunt deloc încurajatoare. Mai puțin de o treime din populație se arată interesată să se vaccineze până la sfârșitul anului. Guvernul își dorește, în schimb, ca ținta de 5 milioane de cetățeni imunizați să fie atinsă în luna iunie.
  • Serul Johnson & Johnson ar urma să fie folosit de săptămâna viitoare, a spus coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul militar Valeriu Gheorghiță. Administrat într-o singură doză, vaccinul va ajunge în centrele mobile și în cabinetele medicilor de familie. Agenția Europeană a Medicamentului a concluzionat că există o legătură între serul Johnson & Johnson și cazurile rare de tromboze, efect advers ce trebuie înscris în prospect, așa cum s-a întâmplat și în cazul vaccinului AstraZeneca.
  • Un tânăr din Brașov a suferit un şoc anafilactic imediat după vaccinarea cu Pfizer, manifestat prin hipotensiune și pierdere temporară a cunoștinței, pentru câteva secunde. După o scurtă spitalizare, pacientul a cerut să fie externat.
  • Premierul dă asigurări că sunt bani pentru plata medicilor de familie care vor participa la campania de vaccinare. Potrivit lui Florin Cîțu, proiectul ordonanței de guvern este în curs de avizare de Ministerul Finanțelor și ar putea fi publicată în Monitorul Oficial săptămâna viitoare. Pentru fiecare persoană vaccinată în propriul cabinet, un doctor de familie va primi 40 de lei. Peste 3.000 de medici au anunțat că intenționează să participe la campania de vaccinarea.
  • Numărul noilor infectări zilnice se menține peste pragul de 3.000 în România, la mai puțin de 35.000 de teste efectuate. Secțiile de Terapie Intensivă rămân aglomerate. Alte 175 de decese au fost asociate Covid.
  • Comitetul interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie se reuneşte în ședință, joi, începând cu ora 16.00.
  • În Noaptea de Înviere, se va putea circula fără restricții. Petrecerile nu vor fi permise, a amintit premierul. După o întâlnire avută cu reprezentanții Patriarhiei, Florin Cîțu a cerut ca oamenii să poarte mască, să își dezinfecteze mâinile și să respecte distanța fizică. Autoritățile nu vor interveni asupra modului în care se desfășoară slujbele. Anul acesta, pelerinajele de Florii nu vor fi organizate.
  • Miercuri, au fost confruntări de stradă între protestatari și polițiști la Berlin, capitala Germaniei în ziua în care Bundestagul, Camera inferioară a Parlamentului, a aprobat uniformizarea restricţiilor antiepidemice la nivel național. Până acum, gestionarea pandemiei s-a aflat în sarcina șefilor de landuri. Forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene împotriva mulțimilor furioase. Manifestanții au cerut demisia cancelarului conservator Angela Merkel. Noile norme prevăd interdicţii de circulaţie între orele 21.00 şi 5.00 în zonele în care rata de infectare este ridicată, reducerea numărului de persoane care se pot întâlni în privat, închiderea şcolilor şi a restaurantelor.  Legea care sporește puterile guvernului va fi Bundesrat, Camera superioară  a legislativului german. Aflat în opoziție, Partidul Liber-Democrat intenţionează să reclame noile restricții la Curtea Constituţională.
  • Italia va redeschide şcolile de săptămâna viitoare. Autoritățile din Peninsulă vor să introducă teste de salivă zilnice pentru elevi.
  • Bolnavă de Covid și intubată de o lună, o femeie a născut într-un spital din orașul italian Ferrara. Starea mamei este în continuare gravă. Primele teste au arătat că bebelușul nu este infectat.
  • Marea Britanie înregistrează o creștere semnificativă a numărului de femei însărcinate. Rezervările pentru o vizită prenatală a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani în Regat. Potrivit specialiștilor, o înmulțire a nașterilor apare adesea după perioade dificile: numărul copiilor a crescut după cel de-al Doilea Război Mondial, spre exemplu. Date preliminare sugerează că, la sfârșitul pandemiei, va exista un nou „baby boom” în multe țări.
  • Premierul francez, Jean Castex, a primit lenjerie intimă prin poştă, ca formă de protest a proprietarilor de magazine de profil, care au fost închise din cauza carantinei actuale. Expeditorii au publicat poze pe reţelele de socializare. În plic se mai afla o scrisoare, în care aceștia îşi exprimau nemulţumirile.
  • Ediția din acest an a programelor de înnoire a parcului auto național va debuta în prima zi a săptămânii viitoare. Înscrierile se vor face online. Prima de casare pentru Rabla Clasic a fost majorată de la 6.500 de lei, la 7.500 de lei. Pentru Rabla Plus, se acordă două tipuri de ecotichete, respectiv 45.000 de lei pentru mașinile full electrice și 20.000 de lei pentru mașinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de jumătate din valoarea autoturismului nou. Înstrăinarea vehiculului nu va fi permisă timp de un an. Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 de lei.
  • Un focar de pestă porcină a fost confirmat la o fermă din localitatea timișeană Gătaia Nouă, aparținând companiei Smithfield. Aproape 25.000 de animale vor fi sacrificate. Operațiuea va dura mai mult de o săptămână.
  • În discursul anual despre starea națiunii ruse, președintele Vladimir Putin le-a cerut statelor occidentale să nu depășească orice “linie roșie”. Liderul de la Kremlin le-a avertizat, totodată, că vor regreta provocările împotriva Rusiei. Au fost proteste de stradă în mai multe orașe, în timpul cărora s-a cerut ca opozantul Alexei Navalnîi să fie transferat în străinătate pentru îngrijiri medicale. Starea sa de sănătate s-a agravat în spatele gratiilor. De la primele ore ale zilei de miercuri, autoritățile au operat arestări preventive în rândul organizatorilor de manifestații, în încercarea de a nu deturna atenția pubică de la discursul președintelui Putin.
  • Un submarin militar indonezian a dispărut în largul insulei Bali, în timpul unui exerciţiu. De fabricaţie germană și cu o vechime de 43 de ani, vasul de luptă are la bord 53 de persoane. Indonezia a cerut ajutorul autorităţilor din Australia şi Singapore pentru localizarea submersibilului.
  • România s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin, care se va desfășura în Spania, în luna decembrie a acestui an. Jucătoarele tricolorele au învins, în dublă manșă, adversarele din Macedonia de Nord. România își menține astfel recordul de participări neîntrerupte la Mondial, fiind prezentă la toate edițiile din ultimii 20 de ani. La acest turneu final, naționala nu se va putea baza pe Cristina Neagu, care s-a retras temporar.
  • Simona Halep debutează, joi, la turneul de tenis feminin WTA 500 de la Stuttgart. În turul secund, românca (3 WTA)  o întâlnește pe cehoaica Marketa Vondrousova (20 WTA). Confruntarea se va disputa nu mai devreme de ora 18.00.
  • CFR Cluj s-a impus, miercuri seară, pe terenul Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 1-0 (1-0), într-un meci din etapa a doua a fazei play-off a Ligii 1 de fotbal.
  • Vremea va continua să se încălzească, astfel încât temperaturile se vor apropia de normalul perioadei, cu maxime cuprinse între 13 şi 22 de grade. În nord-vestul, nordul şi centrul ţării sunt prognozate ploi. Pe alocuri, vor fi cantităţi de apă de peste 10…15 l/mp şi condiţii de grindină. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi pe arii restrânse ploi slabe. La altitudini mari pot fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în nord-vest şi la munte. Dimineaţa, pe suprafeţe mici, vor fi condiţii de ceaţă. La București, vremea va continua să se încălzească uşor. Cerul va avea înnorări, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade.
EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.