Confidenţialitate


Incidente pe Șoseaua Antiaeriană din Capitală. Cei care protestează de câteva săptămâni spun că au fost bruscați de polițiști | VIDEO


Incidente pe Șoseaua Antiaeriană din Capitală. Cei care protestează de câteva săptămâni spun că au fost bruscați de polițiști | VIDEO

Incidente la protestele de pe Șoseaua Antiaeriană din București. Locuitorii din zonă, care protestează de 3 săptămâni, acuză că au fost bruscați de agenții de la Rutieră marți seară. Pe de altă parte, instituția susține că a fost nevoită să intervină în cazul unui bărbat care a ignorat indicațiile polițiștilor.

Seară de seară, oamenii din zonă blochează traficul pe trecerea de pietoni pe care a fost călcat un tânăr. Ei cer montarea unui semafor.

Protestul de marți seară a început pașnic, dar spiritele s-au încins după aproximativ jumătate de oră.

Este pentru prima dată în cele 21 de zile când se întâmplă astfel de incidente, povestește la Europa FM Gabriela Drăghia, o locuitoare din zonă:

„Poliția Rutieră a fost agresivă, s-a mers prea departe, am fost bruscați toți de pe trecere, s-a tras de noi, am fost împinși.”

Martora mai spune că polițiștii au intervenit după ce ar fi primit ordin prin stație:

„La un moment dat s-a auzit într-una dintre stațiile lor: pentru 30 de amețiți nu țineți strada blocată, intrați în ei.”

Poliția Rutieră admite că lucrurile au degenerat, dar susține că a fost nevoită să intervină doar în cazul unui singur protestatar. Bărbatul a fost amendat cu 300 de lei deoarece a ignorat indicațiile agenților care dirijau traficul.

Pe de altă parte, Laurențiu Baltă, bărbatul în cauză, a declarat la Europa FM că a fost provocat de polițiști. Spune că îi va face plângere penală polițistului:

„Domnii de la Poliția Rutieră au început să ne provoace, pe mine m-a făcut prost, că sunt prost că sunt aici în fiecare seară, mi-au zis că am mintea în colțuri și au început să mă împingă pe trecerea de pietoni, există un video. M-a luat de gât, m-a târât până la mașină, sunt vânăt pe brațe, sunt zgâriat pe gât și vânăt. Vreau să merg la INML, vreau să-i fac plângere penală.”

Protestele de pe Șoseaua Antiaeriană au început acum 3 săptămâni, după ce un tânăr de 19 ani a fost accidentat mortal pe o trecere de pietoni.

„Eu nu am doar această tragedie pe retină, eu am ținut lumânări pe trecerile astea de pietoni”, a mai spus la Europa FM Gabriela Drăghia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: Protestele pe Șoseaua Antiaeriană continuă. Manifestanții vor ieși pe stradă și dimineața. „Este inadmisibil. Am ajuns să cerșim semafoare?” | AUDIO


Ultimele stiri
lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO

Marșul Independenței din Varșovia, organizat pe fondul tensiunilor cu guvernul lui Donald Tusk. Naționaliștii protestează față de criza…

George Simion îi răspunde lui Nicușor Dan după criticile la adresa AUR: „Suntem țintă acum într-un plan pentru…

Concluzii după a doua zi de negocieri Rusia-Ucraina-SUA la Abu Dhabi: acord pentru un schimb de prizonieri. Diferențele…

ISU Dâmbovița: Nu mai sunt scurgeri de gaze la stația GPL din localitatea Cornești. Se fac măsurători în…

Brașov: Ambulanţierii contestă somațiile de plată pentru consumul de combustibil. 80% dintre angajați au primit notificări în acest…

Dosarul Călin Georgescu – Horațiu Potra, amânat pentru 2 decembrie. Inculpații sunt acuzați de tentativă de lovitură de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează