Confidenţialitate


Paris: Începe procesul istoric în urma atentatelor din noiembrie 2015


Paris: Începe procesul istoric în urma atentatelor din noiembrie 2015

Au fost luate măsuri de securitate la cel mai înalt nivel la Paris, miercuri, 8 septembrie, când începe procesul istoric în urma atentatelor de la 13 noiembrie 2015 din capitala Franței.
20 de persoane vor fi audiate, iar procesul ar urma să dureze nouă luni.

Sute de forțe de ordine au fost trimise în Ile-de-la-Cité, zonă în care se află Palatul de Justiție, acolo unde are loc procesul istoric. Străzile din jur au fost închise, iar pietonii și chiar cei care au magazine în jur sunt controlați aleatoriu.

Procesul are loc într-o sală special amenajată în Palatul de Justiție. Sunt așteptate pe parcursul celor nouă luni de proces peste o mie de persoane care să vorbească în fața judecătorilor special aleși.

Este și cazul Sophiei Parra, supraviețuitoare atacului de la Bataclan: “Este ceea ce trebuie să fac pentru cei care și-au pierdut viața”, a povestit aceasta pentru postul de televiziune BfmTv.

20 de persoane implicate în atacul de pe 13 noiembrie vor fi audiate.

Miercuri dimineață, un convoi special a plecat de la închisoarea în care a fost închis Salah Abdeslam, teroristul cu dublă cetățenie, singurul supraviețuitor dintrei cei 10 teroriști care au comis atacurile.

Dintr-o defecțiune, acesta nu și-a mai activat centura cu explozibili și plănuia un atac lângă State de France.

A fugist în Bruxelles, unde a fost prins câteva luni mai târziu.

Procesul se va filma, dar imaginile vor fi păstrate la Arhivele Naționale și vor putea fi distribuite abia după 50 de ani.

130 de persoane și-au pierdut viața în seara de 13 noiembrie 2015.


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează