Confidenţialitate


Încep înscrierile în clasa pregătitoare


Încep înscrierile în clasa pregătitoare

Prima etapă de înscrierilor în clasa pregătitoare ia startul miercuri.

Părinţii ai căror copii împlinesc 6 ani până la data de 31 august sunt obligaţi să îi înmatriculeze în învăţământul primar.

Copiii mai mici pot fi înscriși doar dacă dezvoltarea psihosomatică este una corespunzătoare.

Potrivit Ministerului Educației, completarea și depunerea cererilor se vor desfășura în două etape. La etapa a doua participă doar copiii care nu au fost cuprinşi într-o unitate de învăţământ după prima etapă.

Prima etapă este cuprinsă între 4 – 23 martie, iar afișarea listelor copiilor înscrişi după prima etapă va avea loc în aprilie. Apoi, urmează etapa a doua, între 23 și 30 aprilie.

Dacă, după prima etapă, copiii nu sunt cuprinşi în nicio unitate de învăţământ, părinţii vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă.

Listele rezultate după etapa a doua vor fi afișate pe 7 mai.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează