Confidenţialitate


IN MEMORIAM Kenny Rogers (1938 – 2020)


IN MEMORIAM Kenny Rogers (1938 – 2020)

Cântăreţul şi compozitorul Kenny Rogers (Kenneth Donald Rogers) s-a născut la 21 august 1938, în orașul texan Houston.

Artistul ştiut că va urma o carieră muzicală din vremea în care era elev de liceu, cumpărând-și o chitară la care a început să cânte cu grupul Scholars. Trupa a avut câteva succese, dar în 1958 Kenny Rogers a înregistrat singur piesa “That Crazy Feeling”.

Apoi a cântat la chitară bas cu Bobby Doyle Trio, un grup de jazz, iar în 1966 a trecut la genul folk-pop, alăturându-se trupei New Christy Minstrels. După un an a părăsit trupa, împreună cu alţi membri formând grupul First Edition. Abordând un stil care combina genurile folk, rock şi country, grupul a lansat rapid hitul “Just Dropped In (To See What Condition My Condition Was In)”. Trupa a devenit repede cunoscută sub numele Kenny Rogers and the First Edition şi a lansat hituri ca “Ruby, Don’t Take Your Love to Town”.

În 1974, Rogers a părăsit grupul pentru a cânta solo din nou. A decis să se concentreze pe stilul country şi melodia “Love Lifted Me” a devenit primul său hit solo intrat în top 20 în 1975. Doi ani mai târziu, Rogers a ajuns pe locul cinci în topuri cu balada country “Lucille”. A primit primul premiu Grammy la categoria Best Male Country Vocal Performance.

În urma acestui succes, Rogers a lansat “The Gambler” în 1978. Piesa a devenit hit şi i-a adus lui Rogers al doilea premiu Grammy. Tot atunci a înregistrat balada “She Believes in Me”. În 1979 au fost lansate alte piese care au devenit mari succese. În această perioadă, el a scris cartea “Making It With Music: Kenny Rogers’ Guide to the Music Business” (1978).

Pe lângă activitatea solo, Rogers a înregistrat o serie de hituri cu legenda muzicii country Dottie West. Cei doi au ajuns în topuri cu “Every Time Two Fools Collide” (1978), “All I Ever Need Is You” (1979) sau “What Are We Doin’ In Love” (1981). De asemenea, în 1981, Rogers a staţionat pe locul 1 în topurile pop timp de şase săptămâni, cu versiunea sa a piesei lui Lionel Richie “Lady”, precizează site-ul amintit.

Rogers s-a bucurat de succes atât cu genul country, cât şi cu genul pop. A colaborat cu nume mari ale muzicii precum Kim Carnes şi Sheena Easton. A făcut şi film, jucând în multe pelicule inspirate de cântecele sale, cum ar fi “The Gambler” (1980) sau “Coward of the County” (1981). Pe marele ecran, a interpretat rolul unui pilot de curse în comedia “Six Pack” (1982).

În 1983, Rogers a înregistrat unul dintre cele mai mari hituri sale: un duet cu Dolly Parton numit “Islands in the Stream”. Scrisă de Bee Gees, piesa a cucerit rapid topurile muzicale atât country, cât şi pop. Rogers şi Parton au câştigat Academy of Country Music Award la categoria Single of the Year. Kenny Rogers a continuat să cânte muzică country, printre hiturile care au urmat fiind duetul cu Ronnie Milsap “Make No Mistake, She’s Mine”, care i-a propulsat spre câştigarea, în 1988, a unui premiu Grammy pentru Cel mai bun duo country, arată www.biography.com.

Pe lângă muzică şi actorie, Kenny Rogers a fost mereu pasionat de fotografie. Imaginile pe care le-a surprins în timp ce a călătorit prin ţară au fost publicate în 1986 în “Kenny Roger’s America”. În anul următor, Rogers a publicat o alta colecţie de fotografii, numită “Your Friends and Mine”.

A continuat cariera de actor, apărând în filme precum “Christmas in America” (1990) şi “MacShayne: Winner Takes All” (1994).

În 1991, a deschis propriul restaurant – “Kenny Rogers Roasters”, dar în 1998 a vândut afacerea. În acelaşi an, Rogers a creat propria casă de discuri, Dreamcatcher Entertainment. De asemenea, a jucat în propriul show de Crăciun pe Broadway.

Următorul album lansat a fost “She Rides Wild Horses”, în 1999, urmat de revenirea în topuri cu hitul “The Greatest”, apoi cu “Buy Me a Rose”, de pe acelaşi album.

În 2009, a sărbătorit 50 de ani de carieră prin turneul “Kenny Rogers: The First 50 Years, a musical retrospective”. Artistul a lansat peste 65 de albume, vândute în milioane de exemplare în întreaga lume.

În 2011, a lansat un album gospel “The Love Of God”, care cuprinde 12 piese pe care le ştia din copilărie, când mergea cu familia la biserică.

De-a lungul anilor, Kenny Rogers a primit numeroase premii, iar în 2013 a intrat în Country Music Hall of Fame. La Premiile CMA a primit premiul Lifetime Achievement Willie Nelson.

Anul 2015 este un an marcat de un turneu care străbate Africa de Sud şi America.

În 2017 anunţa că va începe turneul său de adio în SUA, “The Gambler’s Last Deal”, care cuprindea în total 18 concerte, însă în aprilie 2018 a anulat restul concertelor din acest turneu din cauza unor probleme de sănătate, după ce medicii l-au sfătuit să renunţe la spectacole.

Kenny Rogers, a cărui carieră s-a întins pe şase decenii, a murit la vârsta de 81 de ani, a anunţat familia sa în dimineaţa zilei de 21 martie 2020.

“Familia Rogers anunţă cu tristeţe că Kenny Rogers a murit aseară la 10:25 PM, la vârsta de 81 de ani. Rogers a murit liniştit acasă, din cauze naturale, sub îngrijire medicală şi înconjurat de familia sa”, se spunea în mesaj.


Ultimele stiri
Cum folosim corect aplicațiile AI: de ce chatbot-urile tind să ne dea dreptate | AUDIO

România trece la ora de vară în noaptea de 28 spre 29 martie 2026. Ce țări europene nu…

România și Slovacia întăresc cooperarea. Ilie Bolojan și Robert Fico au discutat despre legăturile privind infrastructura de energie…

Pacienții vor putea beneficia de teleradiologie și de interpretarea la distanță a investigațiilor imagistice | AUDIO

Uniunea Europeană introduce o nouă taxă „de procesare” pentru coletele mici care ajung în statele membre din afara…

SONDAJ: Trei din zece angajați români se tem că ar putea pierde locul de muncă din cauza contextului…

Românii vor primi notificări când consumul de electricitate sau gaze se apropie de limita prevăzută în contractul cu…

OUG pentru carburanți, publicată în Monitorul Oficial. Adaosul la benzină și motorină, plafonat la nivelul mediu din 2025.…

Presa turcă laudă perfomanța jucătorilor săi în urma meciului cu România: „Arda Güler a făcut diferența” | AUDIO

România în Direct. De ce nu (mai) suntem buni la sport?  | VIDEO