Confidenţialitate


Imagini de poveste, create din mâncare – GALERIE FOTO


Imagini de poveste, create din mâncare – GALERIE FOTO

Carl Warner creează scene magice, de poveste, folosind ciocolată, bomboane sau castraveţi, într-un proiect pe care-l numeşte “Foodscapes” (“Peisaje din mâncare”).

Englezul, în vârstă de 52 de ani, realizează aceste imagini utilizând doar produse alimentare cum ar fi legume, fructe, dulciuri, mezeluri, pâine, iar ceea ce iese din mâinile lui este cu adevărat spectaculos.

Artistul a început prin a desena peisaje fantastice inspirat de Salvador Dali sau Patrick Woodroofe, apoi a lucrat ca fotograf în domeniul publicităţii, până când i-a venit ideea să unească toate cunoştinţele sale, la care a mai adăugat încă un ingredient: mâncarea. Aşa s-a născut proiectul “Foodscape”, care cuprinde adevărate opere de artă.

Lucrările lui, printre care se numără Marele Zid Chinezesc, vapoare care navighează spre orizont, furtuni pe mare, munţi şi păduri, arată simţul dezvoltat al artistului pentru cele mai mici detalii.

Foto: Carl Warner


Ultimele stiri
Ce poate face România pentru a evita o criză economică profundă. Analist economic: E nevoie de disciplină fiscal-bugetară…

Discuții la Cotroceni între partenera președintelui Nicușor Dan și Prima Doamnă a Ucrainei | GALERIE FOTO

Liderul partidului Reform UK, Nigel Farage, investigat de Parlamentul britanic pentru o donație de cinci milioane de lire…

Un vaccin împotriva malariei, dezvoltat de cercetători australieni

Declarația comună adoptată la București, în cadrul summitului B9. Statele reafirmă sprijinul NATO pentru apărarea Flancului Estic și…

PSD, mai multe variante pentru viitorul Guvern. Grindeanu, privind consultările de la Cotroceni: „Mandatul cu care mergem este…

Adolescent din Bihor, abuzat de mamă timp de doi ani. Judecătoria Beiuş a respins arestarea preventivă a femeii…

„Metafora” transformă Palatul Culturii într-un labirint vizual, Grădinile Palas devin cinema în aer liber la Romanian Creative Week…

Radu Miruță acuză presiuni pentru semnarea contractelor din programul SAFE, prin creșterea artificială a prețurilor: „nu va funcționa”…

Femeie rănită grav în Azuga, după ce a fost lovită de un stâlp prăbușit peste trotuar. Poliția a…