Confidenţialitate


Ieftinire importantă la carburanți. Motorina a ajuns la nivelul de dinainte de februarie 2022 | AUDIO


Pompa de alimentare la benzinarie

Ieftinire pe piața carburanților. La unele stații de alimentare, motorina standard a ajuns să coste sub șapte lei pe litru, valoare înregistrată înainte de izbucnirea războiului din Ucraina.

Mihai Nicuț, redactor șef Economica.net spune că există o cerere mai mică pentru acest tip de carburanți pe piețele externe pe fondul îngrijorărilor legate de recesiune.

”Odată cu introducerea acelui embargo, mai întâi pe importul de țiței rusesc și apoi pe importul de carburanți, a apărut o temere referitoare la aprovizionarea mai ales cu motorină, combustibil folosit mai ales în economie, în industrie, în transporturi. Cam toți operatorii și-au făcut stocuri. Și a mai apărut o oarecare tendință: există o presiune de scădere a consumului de motorină la nivel global pentru că există o anumită temere de recesiune. Iar asta a făcut să apară o cerere mai mică pentru acest tip de carburant cuplată cu o ofertă relativ constantă, sau chiar mai mare, generată de stocuri. Din acest motiv motorina, și nu numai la noi, a început să se ieftinească” – a explicat, la Europa FM, Mihai Nicuț.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În ceea ce privește benzina, redactorul șef Economica.net spune că acest tip de carburant se scumpește sezonier, mai ales în Europa. ” Există această așteptare că vine sezonul vacanțelor, iar parcul auto s-a cam schimbat în Europa, dincolo de trecerea pe electric, oamenii au început să renunțe treptat la mașini cu motoare diesel și a crescut ponderea motoarelor cu benzină. Fiind debut de sezon de vacanță se estimează că și cererea pentru acest tip de combustibil va crește. Ca urmare, avem o creștere de preț care duce prețul benzinei foarte aproape de prețul motorinei, o situație care nu s-a mai întâlnit de mulți ani” – explică Mihai Nicuț.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Pe piața românească, diferența dintre benzină și motorină este acum de cel mult 30 de bani. Acum aproape jumătate de an diferența ajungea la un leu și 50 de bani.

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Alexandru Stoica, despre comasarea voluntară a comunelor: „Este posibil să o avem și în decembrie, dar, mai mult…

DIICOT: Nu există probe că motorina tranzacționată de gruparea din Constanța provenea din Rusia

Programul Rabla 2027 ar putea favoriza mașinile produse în Europa. Ministrul Economiei cere prioritate pentru producția românească |…

Guvernul propune o strategie pentru prevenirea violenței și extremismului în școli. 50.000 de părinți ar urma să fie…

Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

SUA: Atac armat în Washington, lângă Casa Albă: Un om a murit, iar patru au fost răniți

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează