Confidenţialitate


Guvernul vrea să lanseze programul „Prima Cameră” destinat tinerilor care au crescut în cămine


Guvernul vrea să lanseze programul „Prima Cameră” destinat tinerilor care au crescut în cămine

Ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru anunță că a fost pregătită fișa de proiect. Programul ar putea fi aplicat de anul viitor.

Programul „Prima Cameră” este pregătit de câteva luni și se va adresa copiilor  instituționalizați pentru care nu erau prevăzute măsuri de ajutor odată ce părăseau centrele de plasament. Proiectul prevede ca statul să le plătească echivalentul chiriei și întreținerii – la nivelul pieței – pentru o locuință timp de doi ani. În prezent, statul are grijă de aceşti copii până la 18 ani, sau până la 26 de ani dacă merg la studii – amintește ministrul Dragoș Pâslaru, care precizează că programul este realizat de Ministerele Muncii și Fondurilor Europene. De altfel, finanțarea va fi asigurată integral din bani europeni. Pe lângă ajutorul pentru „Prima Cameră”, tinerii care ies din centrele de plasament ar urma să fie ajutați să se integreze în societate, să găsească un loc de muncă și să aibă acces la serviciile de sănătate.


Ultimele stiri
Iranul respinge planul în 15 puncte înaintat de Statele Unite, privind încheierea războiului. Purtător de cuvânt al armatei…

Jurnaliștii postului public de televiziune și radio din Australia intră în grevă pentru 24 de ore. Cer salarii…

Statele Unite propun Iranului un plan în 15 puncte pentru a încheia războiul. Primele cinci solicitări vizează sectorul…

Ilie Bolojan afirmă că, în ciuda măsurilor, Guvernul nu va putea anula creșterea de preț la carburanți: „Aceste…

Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …