Confidenţialitate


Guvernul va ataca decizia președintelui Iohannis de a-i prelungi mandatul actualului șef al Armatei


Guvernul va ataca decizia președintelui Iohannis de a-i prelungi mandatul actualului șef al Armatei

Guvernul va ataca în instanță decizia președintelui Klaus Iohannis de a-i prelungi mandatul cu un an actualului șef al Armatei, generalul Nicolae Ciucă, au confirmat pentru Europa FM, surse oficiale din cadrul Guvernului.

Deocamdată, acțiunea nu este formulată, dar acest lucru va fi făcut de Ministerul Apărării au precizat aceleașe surse pentru postul nostru. Juriștii instituției lucrează deja la acțiune, au precizat surse din cadrul MApN pentru Europa FM.

Iar motivul ar fi că şeful statului nu a avut bază legală, deoarece propunerea de prelungire a mandatului nu a venit din partea MApN, așa cum scrie în lege.

Este o situație gravă și fără precedent la vârful Armatei.

Președintele i-a prelungit prin decret, cu un an, mandatul actualului șef al Statului Major, după ultima ședință a CSAT. Mandatul acestuia expira la 31 decembrie, iar potrivit lui Klaus Iohannis, ministrul Apărării, Gabriel Leș, a venit cu o propunere pentru un nou șef care nu a fost “valabilă”.

Leș a propus ca locul generalului Ciucă să fie luat de Dumitru Scarlat, care este reprezentantul  militar al României la NATO și UE și nu șef al uneia dintre categoriile de Forțe ale  Armatei,  condiție prevăzută de lege pentru a deveni șef al Statului Major General.

„PSD nu este capabil să gestioneze problemele mari ale țării. Nu există o propunere valabilă pentru șeful Statului Major al Armatei. (…) Această situație generată de incompetența PSD trebuie rezolvată și am rezolvat-o după ședință”, a mai spus Klaus Iohannis după ultima ședință CSAT.

Cum șeful Armatei este apolitic, militar de carieră, iar  ministrul, șeful politic al Armatei, îl contestă în instanță, cei doi șefi ai Apărării par că nu mai pot lucra împreună, o situație care va fi gestionată de judecătorii Curții de Apel București.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…