Confidenţialitate


Guvernul a realizat pe ultima suta de metri ca proiectul de buget contine erori tehnice. Sedinta speciala a fost amanata cu 7 ore


Surse oficiale citate de agenția Mediafax spun că s-au găsit erori la introducerea unor cifre.

Este și motivul pentru ședința Executivului în care urma să se aprobe proiectul a fost amânată pentru după-amiază, la ora 17.

Guvernul a amânat şedinţa destinată aprobării proiectului de buget din ….motive tehnice .

Potrivit agenției de știri Mediafax, membrii Executivului au constatat azi-dimineață că ‘s-au strecurat’ unele erori .

‘Introducerea datelor a fost încheiată vineri dimineaţa, la ora 5.00, iar după ora 9.00, când situaţia a fost verificată centralizat, s-a constatat că sunt unele greșeli, spun surse oficiale.

‘Este o situaţie tehnică, dar bugetul nu poate fi transmis la Parlament cu anexe incomplete’, susţine Guvernul.

Ședința specială de Guvern în care trebuia aprobat bugetul era programată la ora 10, dar a fost amânată pentru ora 17.

Chiar dacă, în urmă cu 2 zile, premierul Victor Ponta le cerea miniștrilor să lucreze non-stop – astfel încât documentul să fie finalizat până în această dimineață.


Ultimele stiri
Primele reacții ale liderilor politici după ce unul dintre amendamentele PSD nu a trecut în ședințele reunite de…

Forțele Navale Române intervin în sprijinul operațiunilor de căutare a celor patru marinari dați dispăruți după ce un…

Ludovic Orban: „PSD a încasat-o astăzi”. „A rămas cu ochii în soare și s-a făcut de râs că…

S-a suspendat ședința comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament. Se așteaptă acordul liderilor politici după ce PSD a…

Aliații NATO discută pentru a găsi cea mai bună cale de a redeschide strâmtoarea Ormuz, a declarat Secretarul…

CNAS își propune să lanseze o aplicație de programare a pacienților în sistemul public de sănătate. Vicepreședinta Larisa…

Biserica Ortodoxă Română avertizează asupra fraudelor online, după ce mai multe persoane au folosit în mod fals imaginea…

Unde s-a rupt înțelegerea dintre PSD și AUR pe bugetul de stat. Petrișor Peiu: „Am cerut să ne…

Măsuri în Austria pentru scăderea prețurilor la pompă. În cazul României, reducerea accizelor sau a TVA este ultima…

Rusia cere Academiei Americane de Film să facă o anchetă în cazul documentarului „Mr. Nobody Against Putin”, premiat…