Confidenţialitate


Greva angajaților Lufthansa va duce la anularea a 1.000 de zboruri din Germania


Greva angajaților Lufthansa va duce la anularea a 1.000 de zboruri din Germania

Greva Lufthansa de miercuri din Germania duce la anularea a peste 1.000 de zboruri. Practic aproape toate zborurile din Frankfurt și Munchen nu vor mai decola. Sindicatele cer salarii mai mari pentru angajați.

Greva de o zi este organizată de un sindicat cu 20.000 de membri. Vine în contextul în care traficul aerian în Europa a fost dat peste cap toată vara, cu numeroase întârzieri, zboruri anulate și bagaje pierdute.

Printre cele mai afectate aeroporturi sunt Frankfurt, Munchen, Berlin și Dusseldorf. Aproximativ 135.000 de pasageri ar urma să aibă de suferit.

Sindicatele au cerut o creștere salarială de aproape 10%, în contextul suprasolicitării angajaților, ca urmare a problemelor de personal, și a inflației în creștere.

Conducerea companiei consideră greva drept nerezonabilă. Următoarea rundă de negocieri între cele două părți ar urma să aibă loc la începutul lunii viitoare.

Luftansa este al doilea cel mai mare operator aerian din Europa după low-costul Ryanair.

Citește și: Ryanair ar fi ajuns la un acord cu piloții care urmau să intre în grevă. Operatorul va majora salariile și va oferi condiții mai bune de muncă

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
Liderii UE, mai atenți la informațiile confidențiale care ajung în Ungaria după ce ministrul ungar de externe a…

Guvernul declară oficial criză pe piața carburanților. Adaosul comercial al companiilor din industria petrolieră, plafonat la 50% din…

Donald Trump amână atacurile asupra centralelor electrice iraniene după discuții „bune și productive” cu Iranul

Ce au presupus subiectele la simularea la Limba română pentru Bacalaureat. La ieșirea din sală, unii elevi nu…

Secretarul general al NATO, despre decizia SUA de a oferi un ultimatum Iranului privind deschiderea strâmtorii Ormuz: „Este…

România în Direct. Guvernul plafonează adaosul comercial la carburanți. Suficient?

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat, în premieră, în optimile unui turneu de categoria WTA 1000. Diseară o va…

Ministrul Apărării spune că „România emană un grad mai mare de a descuraja” amenințările externe odată cu venirea…

Sezonul de turism rural se deschide în Colinele Transilvaniei, în weekendul 28–29 martie. Vor fi organizate tururi cu…

Guvernul va adopta o ordonanță de urgență privind situația de criză pe piața petrolului: Vor fi instituite măsuri…