Confidenţialitate


Gigi Becali, eliberat conditionat


Gigi Becali a fost condamnat – pe 20 mai 2013 – la 3 ani de închisoare în dosarul schimburilor de terenuri cu Ministerul Apărării. Ulterior, a primit un spor de pedeapsă de 6 luni, după alte două condamnări: în dosarul Valiza și în cel al sechestrării persoanelor care i-au furat mașina.

Pe 6 martie, judecătoria Medgidia a stabilit că acesta îndeplinește toate condițiile pentru a fi eliberat condiționat, dar procurorii au înaintat recurs. Tribunalul Constanța a menținut însă decizia eliberării condiționate, după aproape 2 ani petrecuți în închisoare de patronul Stelei. Aflat într-o permisie de 5 zile, Gigi Becali a participat, duminică, la slujba de la biserica din Pipera şi le-a spus jurnaliștilor că de acum înainte va sta departe de viața publică. (AUDIO)

De-a lungul procesului, avocatul lui Gigi Becali a spus că finanțatorul Stelei a făcut acte de caritate, cât timp s-a aflat după gratii, a participat la toate activitățile din penitenciar, a fost de 11 ori recomensat în timpul detenției și a achitat intergral prejudiciul constatat în dosarele în care a fost condamnat. În plus, a scris două cărți: una pe teme religioase , ‘Muntele Athos, patria Ortodoxiei’, și una pe teme sportive ‘Becali şi Steaua’. Fiecare carte scrisă îi aduce unui condamnat o reducere cu 30 de zile a pedepsei.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…