Confidenţialitate


Galați: Accident grav pe DN24, între o mașină și un TIR. Doi tineri au ars de vii după ce autoturismul în care se aflau a luat foc


Galați: Accident grav pe DN24, între o mașină și un TIR. Doi tineri au ars de vii după ce autoturismul în care se aflau a luat foc

Doi tineri, în vârstă de 16, respectiv 21 de ani au ars de vii, după ce mașina în care se aflau a luat foc la impactul cu un TIR pe DN 24, la Berheci, în județul Galați. Și camionul a fost cuprins de flăcări. Șoferul acestuia a fost transportat la spital în stare de șoc.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Galați, accidentul s-a produs marți dimineață, în jurul orei 09:45, pe DE 581 – DN 24, în localitatea Gara Berheci.

„Din primele cercetări, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit că un autoturism care se deplasa din direcția Tecuci spre Bârlad, ar fi pierdut controlul direcției de mers, ar fi acroșat un parapet și apoi ar fi intrat pe contrasens, intrând in coliziune cu un autocamion, care se deplasa din sens opus”, a transmis IPJ Galați.

În urma impactului, autoturismul a luat foc. Conducătorul acestuia, un tânăr de 21 ani și un pasager în vârstă de 16 ani, au decedat.

Șoferul decedat avea permis doar de 3 luni.

Sursa foto: ISU Galați


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, discută despre comasarea primăriilor și reforma administrației locale

Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până la începutul lui 2027, pentru reducerea cheltuielilor instituției.…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…

Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează