Confidenţialitate


Gabriel Oprea se gândeşte la varianta demisiei din Parlament


Gabriel Oprea se gândeşte la varianta demisiei din Parlament

Invitat într-o dezbatere tv, la Antena 3, fostul vicepremier Gabriel Oprea a declarat că ia în calcul varianta demisiei din Parlament.

Decizia Senatului de a nu încuviinţa urmărirea sa penală în ancheta morţii poliţistului Bogdan Gigină, în urmă cu un an, a stârnit critici dure în spaţiul public.

Ex-ministrul Internelor admite că a greşit cerându-le colegilor să voteze împotriva cererii DNA. Procurorii îl acuză de omor din culpă.

Tânărul agent deschidea calea coloanei oficiale prin Bucureşti. La un moment dat, a căzut cu motocicleta într-o groapă, murind.

“Ancheta s-a făcut, este la DNA. Sunt convins că, în scurt timp, voi renunţa la această imunitate, până la alegeri”, a precizat Gabriel Oprea.

Întrebat dacă a cerut în mod expres să aibă motocicletă în condiţiile în care era vreme rea, fostul vicepremier a răspuns: “Sub nicio formă, nu intra în atribuţiunile mele, intră în atribuţiile Poliţiei Rutiere”.

”Am simţit că sunt o ţintă politică. După tragicul accident, s-a cerut demisia mea şi a guvernului (cabinetul Ponta, n.r) în mod politic. Este greu – şi eu am familie – să fii acuzat permanent, când tu te simţi nevinovat (…) Ca om m-am simţit hărţuit îngrozitor”, a mai spus Gabriel Oprea.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…