Confidenţialitate


Formațiunile politice sunt invitate să dezbată proiectul Legii partidelor. Printre altele, un partid nou ar trebui să aibă cel puțin 100 de membri, față de 3, cât prevede legea actuală


Formațiunile politice sunt invitate să dezbată proiectul Legii partidelor. Printre altele, un partid nou ar trebui să aibă cel puțin 100 de membri, față de 3, cât prevede legea actuală

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Autoritatea Electorală Permanentă propune modificări importante la Legea Partidelor Politice.

Printre noutăți: pentru înregistrare fiecare partid ar trebui să aibă cel puţin 100 de membri, faţă de 3, cât prevede legea actuală.

Proiectul a fost pus în consultare publică, iar partidele sunt invitate în această săptămână la o dezbatere cu AEP despre modificările propuse.

Alte modificări: denumirea formațiunii să nu inducă în eroare prin asemănări cu nume ale instituțiilor statului. Aceeași mențiune și pentru siglă sau semn electoral.

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Adrian Ţuţuianu, susține că toatele proiectele de lege privind înființarea și funcționarea partidelor ar trebui să fie dezbătute în Parlament, nu aprobate prin ordonanță de urgență.

Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, în 27 august, o dezbatere la care vor participa reprezentanţii partidelor politice parlamentare şi ai grupurilor parlamentare.


Ultimele stiri
Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…

Ce au decis liberalii după discuția cu premierul desemnat. Ilie Bolojan: PNL va intra în opoziție dacă PSD…

„Semaforul” furnizorilor de energie și gaze: ANRE introduce un sistem cu șase culori pentru reclamațiile clienților | AUDIO

Constanța: Control judiciar timp de 60 de zile pentru femeia care ar fi făcut ilegal sute de intervenții chirurgicale…

Rareș Bogdan, după audierea la DNA Iași în dosarul Fănel Bogos: „Din funcția de vicepreședinte al PNL am…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează