Confidenţialitate


Filmul “Om Câine” va avea premiera mondială la Festivalul de la Göteborg | VIDEO


Filmul “Om Câine” va avea premiera mondială la Festivalul de la Göteborg | VIDEO

Filmul “Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ştefan Constantinescu, cu Bogdan Dumitrache şi Ofelia Popii în rolurile principale, va avea premiera mondială la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului de film Göteborg, programat în perioada 28 ianuarie – 6 februarie.

“Om Câine” – producţie România, Bulgaria, Suedia, Germania – va fi proiectat în cadrul evenimentului în zilele de 2, 3 şi 5 februarie.

Lungmetrajul este o poveste despre dragoste şi exil, scrisă de Andrei Epure, Ştefan Constantinescu şi Jörgen Andersson, structurată sub forma unui film noir, în care se întrepătrund senzaţiile de paranoia, alienare, umorul absurd şi sentimentul unei iminente catastrofe.

Din distribuţie fac parte, între alţii, actorii Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa şi Cosmina Stratan, iar filmările au avut loc în România şi Suedia.

Acţiunea filmului are loc în apogeul crizei sanitare provocate de coronavirus, când personajul principal, Doru, decide să revină în România, abandonându-şi locul de muncă din Suedia. El susţine că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmăreşte să îşi confirme bănuielile legate de infidelitatea soţiei. Timpul este scurt, Europa se pregăteşte să îşi închidă graniţele, iar superiorii îi cer să se întoarcă de urgenţă în Suedia, se arată în prezentarea peliculei.

Imaginea filmului este semnată de Alexandru Solomon, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuţiu, Alexandra Alma Ungureanu s-a ocupat de scenografie şi costume, Petya Simeonova, de machiaj, iar inginer de sunet a fost Boris Trayanov. Producătorii sunt Ada Solomon şi Diana Păroiu, iar co-producători: Rossitsa Valkanova, Jörgen Andersson, Nina Frese şi Peter Possne.

“Om Câine” este o producţie microFILM (România), KLAS Film (Bulgaria), Doppelganger (Suedia), Pandora Film (Germania), în co-producţie cu HiFilm Productions, Film i Väst.

Realizată cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Centre, Film- und Medienstiftung NRW, Programului Europa Creativă MEDIA al Uniunii Europene, Televiziunii Române, Swedish Arts Grants Committee, Ambasadei Suediei la Bucureşti, producţia a fost dezvoltată în cadrul programelor First Films First, Les Arcs Coproduction Village şi Les Arcs Work in Progress.

Festivalul de film Göteborg prezintă, anual, aproximativ 400 de producţii din întreaga lume, iar la proiecţii participă în jur de 130.000 de spectatori. Circa 1.900 de cineaşti, jurnalişti şi delegaţi din industrie sunt prezenţi anual la festival. În contextul pandemiei, ediţia de anul trecut a avut loc online, însă a atras cel mai numeros public de până acum. Anul acesta, organizatorii plănuiesc o ediţie cu prezenţă fizică, completată de un program online de 50 de filme.


Ultimele stiri
Filmul „FJORD”, regizat de Cristian Mungiu, a primit cinci nominalizări pentru Premiile Academiei Europene de Film

Două persoane imobilizate de jandarmi la protestul din parcul Izvor, susținut de AUR | Îndemnuri online la violență:…

Guvernul a publicat noua componență a Comisiei pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe | Lista membrilor fusese desecretizată de…

România a câștigat definitiv în instanță procesul cu Gabriel Resources, compania canadiană care dăduse statul în judecată pentru…

Un nou atac în apele teritoriale române. O navă străină a fost lovită de o dronă aeriană, la…

S-a dat startul sărbătorilor de iarnă în centrul Sibiului. Mii de persoane au petrecut în Piața Mare la…

Dr. Mihaela Bilic avertizează asupra exceselor alimentare în Postul Crăciunului: „Uleiul în post este o altă capcană” |…

Turcia vrea să construiască un cablu submarin prin Marea Neagră pentru transportul energiei electrice către România | AUDIO

Stațiunile de cercetare vitivinicolă, afectate de subfinanțare. La Drăgășani au mai rămas doar trei cercetători | AUDIO

Motru: Primăria pregătește centrale pe gaz pentru școlile rămase fără încălzire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează