Confidenţialitate


Fălticeni: A fost inaugurată prima creșă verde construită cu fonduri din PNRR | AUDIO


Fălticeni: A fost inaugurată prima creșă verde construită cu fonduri din PNRR | AUDIO

La Fălticeni, în județul Suceava, a fost inaugurată prima creşă construită prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este vorba de o clădire așa-numită verde, pentru că își asigură necesarul de energie și apă caldă din surse regenerabile. România are în plan construirea a 211 astfel de creșe.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Creșa din Fălticeni va putea găzdui 70 de copii. Este vorba de o investiție de peste 3 milioane de euro.

„România este pe ultimul loc în ceea ce privește numărul de locuri disponibile în creșe. Până la inaugurarea acestei creșe, în România erau 395 de creșe de stat. Acest program guvernamental are finanțare pentru încă 211 astfel de creșe”, a spus ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Clădirea, care reprezintă primul obiectiv construit cu finanţare din PNRR prin programul naţional de construire a creșelor, şi prima realizată în Fălticeni în ultimii 30 de ani, a fost predată, la patru luni de la începerea lucrărilor.

„Am făcut trei proiecte tip creșă mică cu 40 de locuri, creșă medie cu 70 de locuri și creșă mare 110 locuri. Și am început cu Municipiile și am coborât și apoi către orașe și chiar și către unele comune, mai ales în zon periurbană a marilor municipii”, a adăugat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila.

Creșa inaugurată la Fălticeni este dotată cu 65 de panouri solare şi 43 de panouri fotovoltaice, care vor asigura necesarul de energie şi apă caldă din surse regenerabile.

Consumul de energie al clădirii clasifică această construcţie ca fiind una cu performanţă energetică ridicată, la care necesarul de energie este foarte scăzut.

Sursa foto: Facebook / Cseke Attila

Citește și: Oana Țoiu: A lega creșterea salarială din învățământ de note nu este utilă. Alocarea de resurse trebuie legată de progres. Contează foarte mult de unde iei un copil și unde îl duci | VIDEO


Ultimele stiri
O bucată de dronă având încărcătură explozivă, găsită pe plaja din Olimp. Perimetrul, izolat pe 500 de metri…

Trei tineri din Brașov, salvați cu elicopterul din Bucegi după ce au rămas blocați pe un traseu dificil…

Culturi agricole distruse după o furtună cu grindină în Gorj. Probleme și cu circulația feroviară | AUDIO

SUA suspendă programările pentru vize la nivel mondial. Interviurile deja stabilite, anulate | AUDIO

Scandal în centrul Brașovului: șapte persoane, audiate după un conflict izbucnit la Maternitate | AUDIO

Păpădia: mai mult decât o buruiană

Cel puțin 15 nou-născuți au murit la o maternitate din Islamabad, în urma unui incendiu. Premierul Pakistanului cere…

Fanii legendarei cântărețe Dolly Parton, dar și artiști celebri îi aduc un ultim omagiu. „Ne-ai învățat atâtea lecții…

Directorul Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, renunță la funcție. Acesta conducea compania din 2017

Succes răsunător pentru „Fjord” în Franța. Filmul lui Cristian Mungiu, lider la încasări în primul weekend de la…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează