Confidenţialitate


Expert: Penalii nu pot intra în Guvern, deocamdată. În fapt, CCR a amânat iar luarea unei decizii


Expert: Penalii nu pot intra în Guvern, deocamdată. În fapt, CCR a amânat iar luarea unei decizii

Cu majoritate de voturi, judecătorii Curții Constituționale au respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate la legea 90 din 2001 care le interzice persoanelor condamnate penal să facă parte din Guvern. Sesizarea a fost depusă de Avocatul Poporului la începutul lunii ianuarie.

Într-un comunicat de presă CCR a precizat că ”motivele invocate în sesizare constitue atât probleme de aplicare și interpretare a legii de către autoritățile publice competente, cât și aspecte de legiferare ce intră în competența Parlamentului”.

O decizie mult amânată și ambiguă, care nu ne spune nimic despre opinia Curții Constituțională în privința legii 90/2001” – iată cum vede hotărârea de azi profesorul de drept constituțional Ioan Stanomir, fost consilier prezidențial. Curtea s-a temut că o decizie favorabilă șefului PSD, Liviu Dragnea, ar fi compromis instituția, crede Ioan Stanomir.

Curtea Constituțională a evitat să se pronunțe pe fond în cazul legii 90/2001 și doar a respins sesizarea lui Victor Ciorbea, consideră Ioan Stanomir, profesor de drept constituțional.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Amintim, Curtea Constituţională a României a decis că persoanele care au condamnări penale nu pot face parte din Guvern. CCR a respins ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Avocatul Poporului, au declarat surse din cadrul CCR pentru Europa FM. 

Cel mai cunoscut politician vizat de speţa discutată de CCR este Liviu Dragnea, şeful PSD,  care din cauza condamnării primite în Dosarul Referendumul nu a putut deveni şef al Guvernului, după câştigarea alegerilor din iarna lui 2017.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…