Confidenţialitate

Europa FM este cel mai ascultat post de radio privat în oraşele din România

Europa FM are cele mai spectaculoase rezultate de audiență, conform Studiului Audienței Radio realizat în perioada 27 aprilie – 16 august 2015 (+ 87.000 de ascultători).

În contextul în care toată piața radio a scăzut, Europa FM s-a bucurat de o creștere constantă în cele mai recente trei valuri de sondare a opiniei publice, confirmând astfel că un program valoros cu cei mai importanți jurnaliști din România, împreună cu cea mai buna muzică, pot fi o variantă eficientă pentru nevoile de divertisment ale publicului.

Deșteptarea cu Vlad Petreanu și George Zafiu, precum și România în Direct cu Moise Guran, sunt emisiunile cel mai ascultate la radiourile din întreaga țară,  iar Europa FM are cea mai mare cotă de piață pentru toate programele sale difuzate de la ora 5.00 la ora 18.00.

“E o bucurie mult mai mare decât știm să arătăm prin cuvinte faptul ca numărul de ascultători care se alătură programelor Europa FM crește de la zi la zi, de la un sondaj de audiență la altul. Știm cât muncim în fiecare zi, știm că avem cei mai buni jurnaliști și cei mai importanți lideri de opinie din România și aș vrea să le mulțumesc și aici tuturor, de la Andreea Esca, Cătălin Tolontan, Cristian Tudor Popescu, Ovidiu Ioanițoaia, Moise Guran, dar și colegului meu de emisiune, Vlad Petreanu, precum și fiecărui membru al echipei. Le mulțumesc tuturor pentru pasiunea foarte mare pe care o pun în munca lor și pentru credința comună că putem să facem divertisment curat, de calitate, bucurându-i pe români zi de zi”, a spus George Zafiu.

Deșteptarea cu Vlad Petreanu si George Zafiu este programul matinal preferat al românilor. Emisiunea difuzată de Europa FM în fiecare zi, de luni până vineri, de la 7 la 10, este lider de audiență între stațiile private, având cei mai mulți ascultători, peste 970.000 (în creștere cu 150.000 în vara anului trecut), și cea mai mare cotă de piață (10,4%).

Și Europa Express cu Ciprian Dinu conduce detașat în orașele țării cu o cotă de piață de 11.7%, de asemenea emisiunea are cea mai mare creștere de audiență în național, reușind să aducă 130.000 de ascultători în plus față de aceeași perioadă a anului trecut.

Jurnalul de prânz este programul de stiri preferat al românilor care aleg radioul ca sursă de informare. Cel mai important jurnal de știri al postului are cea mai mare cotă de piață în național (10, 9%) și cel mai mare număr de ascultători în orașele din România (între stațiile private): 280.000 de ascultători.

România în Direct cu Moise Guran rămâne un reper în piața media din țara noastră, programul reușind să se mențină de ani de zile pe prima poziție în preferințele ascultătorilor de radio din România. Emisiunea lui Moise Guran are cea mai mare cotă de piață la nivel național în rândul stațiilor private (10,8%) și reușește să strângă cel mai mare număr de ascultători în orașele țării. (290.000 de ascultători).

Performanțele Europa FM se mențin și după-amiază: Programul Drum cu Prioritate realizat de Radu Constantinescu este cea mai ascultată emisiune a unui post privat de radio în orașele din România, cu o cotă de piață 8,8%.