Confidenţialitate


Estimările din iunie ale FMI vor fi “foarte probabil” mult mai rele decât cele prezentate în aprilie


Estimările din iunie ale FMI vor fi “foarte probabil” mult mai rele decât cele prezentate în aprilie

Noile estimări privind economia mondială ale Fondului Monetar Internațional vor mult mai scăzute, pe fondul menținerii ratelor de infecție cu coronavirus și al redresării lente, a declarat Gita Gopinath, economistul șef al FMI, într-un mesaj video citat de Business Insider.

Organizația urmează să-și lanseze noile estimări pe 24 iunie, la aproximativ două luni după ce cele din aprilie, în care consemna că recesiunea generată de coronavirus va fi cea mai gravă cădere din aproape un secol. Proiecțiile actualizate „vor fi foarte probabil mai rele” decât cifrele din aprilie, a declarat Gopinath.

În ajustarea prognozei sale economice, organizația a luat în considerare costurile realocării forței de muncă, profunzimea crizei din sănătate, falimentele și cheltuielile consumatorilor.

Estimările din aprilie ale FMI au indicat deja o încetinire a economiei globale. Produsul intern brut global ar trebui să scadă cu 3% în 2020 în cel mai optimist caz, în timp ce o reapariție a coronavirusului în 2021 ar avea ca rezultat doi ani consecutivi de contracție economică accentuată, a spus FMI.

Două luni mai târziu, „incertitudini profunde” încă mai întunecă o mare parte din evoluția economică a lumii, a spus Gopinath. În timp ce regiunile cu măsuri stricte de izolare, cum ar fi China, au înregistrat o revenire accentuată de la minimele induse de virus, noi focare în mai multe state americane riscă să prelungească pandemia.

Economistul FMI a subliniat tensiunile crescânde dintre China, SUA și Hong Kong ca pe un risc emergent care ar putea afecta redresarea chiar și după dispariția amenințării virusului. “Există multe alte tensiuni care se dezvoltă”, a spus ea. “Toate acestea au implicații foarte mari pentru lanțurile de aprovizionare la nivel mondial, pentru că se modifică zonele de producție, globalizarea este afectată și crește protecționismul.”


Ultimele stiri
Arad: Studenții Universității „Aurel Vlaicu” vor face cursuri online până în 2027, pentru reducerea cheltuielilor. Reacții împărțite în…

Atac armat în apropierea Casei Albe, la Washington: Cinci persoane au fost împușcate. Un suspect s-ar fi baricadat…

Încep lucrările la Pasajul Prieteniei, în sudul Capitalei. Traficul va fi restricționat în două etape, iar pasajul ar…

Vladimir Putin, după întâlnirea cu emisarii lui Trump: Rusia vrea pace în Ucraina, dar nu acceptă prezența trupelor…

Jensen Huang demisionează de la conducerea Nvidia după scandalul privind relațiile extraconjugale

Alzheimer este diagnosticul unui om, dar schimbă viața unei familii. Ce trebuie să știe aparținătorii (P)

Constanța: Ce spune conducerea Oil Terminal în urma perchezițiilor DIICOT la sediul din port. Fostul director comercial și…

SUA: Opt oameni au murit după prăbușirea unei clădiri în Brooklyn, New York. Cel puțin 16 persoane au…

Noua clinică de terapie intensivă pentru nou-născuți de la Marie Curie, inaugurată după un an de întârziere. Mai…

Inflația a urcat la 6,9% în octombrie. Cele mai mari scumpiri, înregistrate la chirii și combustibili | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează