Confidenţialitate


Emilia Șercan: „Sorin Cîmpeanu este portavocea impostorilor. Noua lege a educației, făcută pentru ca plagiatorii să nu plătească” | AUDIO


Emilia Șercan la Europa FM

Peste 270 de amendamente la proiectul legii învățământului superior, document aflat în dezbatere publică, au fost depuse de ANOSR – Asociația Națională a Organizațiilor Studențești din România, scrie Edupedu.ro.

Reprezentanții studenților spun că în proiectul legislativ apare încă o formă de amnistiere a plagiatorilor: răspunderea pentru plagiat să se prescrie în 3 ani de la săvârșirea faptei.

Pare să fie un efort susținut de exonerare a plagiatorilor. De ce avem atât de multă preocupare pentru asta?

Emilia Șercan, jurnalista care s-a specializat în expunerea cazurilor de impostură și plagiat în cazul politicienilor care și-au obținut diverse titluri științifice în ultimele decenii, explică într-o intervenție în miercuri dimineață în emisiunea ”Deșteptarea”, la Europa FM:

„Pentru că avem atât de multe situații de plagiat și pentru că avem atât de multă impostură în politică. De fapt, domnul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, este purtătorul de cuvânt, portavocea impostorilor și, practic, nu face nimic altceva decât să fie consecvent cu sine însuși. Sorin Cîmpeanu s-a poziționat încă din momentul în care a intrat în politică, în 2014, când a fost numit de un alt prim-ministru acuzat de plagiat în această funcție, mă refer la Victor Ponta. Prima decizie majoră luată în calitate de ministru atunci a fost să introducă în legea educației posibilitatea de a renunța la dotcorat, o decizie care evident îl avantaja clar pe premierul de atunci Victor Ponta.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Acum, cu proiectul noii legi a educației, ministrul Cîmpeanu a avut grijă ca plagiatorii să poată scăpa nepedepsiți, mai spune jurnalista Emilia Șercan:

„Vedem că domnul Cîmpeanu nu mai introduce pe ici pe colo o prevedere ci, practic, în întreaga lege el a construit astfel de mecanisme încât plagiatorii să nu plătească și imaginea lor să fie salvată, sperând ei probabil că nu vor exista nici costuri politice. Chiar dacă eforturile acestea ale ministrului Educației sunt atât de complexe, asta nu înseamnă că un jurnalist sau orice altă persoană nu poate să meargă la bibliotecă, să citească o teză, să compare pagini și să constate plagiatul și să spună public că acea persoană a plagiat, asta nu poate să ne-o ia nimeni.”

Cei mai mulți politicieni și angajați în diverse instituții ale statului caute să strângă cât mai multe diplome pentru a avea un CV impresionant, a mai spus Emilia Șercan, la Europa FM:

„Din nefericire, cei 32 de ani de după 1990 au produs enorm de multă impostură iar politicienii și oamenii care lucrează pentru instituțiile statului au fost vânători de titluri, diplome, certificate, care să le umfle CV-urile și să le ateste o competență.”

Citește și: Altă controversă în legea educației. Titularii de doctorat vor putea renunța la titlu, fără să mai dea înapoi banii cheltuiți de stat | AUDIO

Sursa foto: Europa FM / Marius Mantea


Ultimele stiri
Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…

Blocul Național Sindical cere eurodeputaților români să susțină raportul Danielsson pentru protecția lucrătorilor | AUDIO

Reacția UNITER despre proiectul pilot al Ministerului Culturii, care impune actorilor să stea opt ore la serviciu: „Nici…