Confidenţialitate


Altă controversă în legea educației. Titularii de doctorat vor putea renunța la titlu, fără să mai dea înapoi banii cheltuiți de stat | AUDIO


Altă controversă în legea educației. Titularii de doctorat vor putea renunța la titlu, fără să mai dea înapoi banii cheltuiți de stat | AUDIO

Premierul Nicolae Ciucă se întâlnește luni cu șefii universităților din România, în contextul în care Ministerul Educației a introdus în proiectul Legii învățământului superior articole controversate care ar putea favoriza plagiatorii lucrărilor de doctorat.

Inclusiv lucrarea de doctor în științe militare a premierului Ciucă este contestată pe motiv că în ea se regăsesc pagini întregi copiate.

Tot luni, site-ul specializat Edupedu.ro a descoperit că un alt articol din proiectul legii prevede că titularii titlului de doctor pot renunța la acest titlu unilateral, fără a fi obligați să restituie banii cheltuiți de stat în timpul cercetării sau indemnizațiile primite de la buget.

După ce, recent, jurnaliștii de la Edupedu au descoperit că proiectul legii învățământului superior prevede desființarea și apoi reorganizarea actualului Consiliu Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, acum ei scriu de o nouă propunere controversată.

O nouă controversă în proiectul de modificare a Legii educației

Mihai Peticilă, fondator Edupedu:

„Cei care și-au luat titlul de doctor primesc o variantă prin care să poată să scape de acest „titlu” dacă l-au obținut cum numai ei știu că l-au obținut. Daca l-au plagiat, de exemplu, pot pur și simplu să renunțe la acest titlu ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Un fel de am dat cu piatra am spart un geam, îmi pare rău pun geamul la loc și asta este, nicio problemă, uităm că s-a întâmplat totul. Se reduce foarte mult impactul unui doctorat.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În schimb, spune jurnalistul Mihai Peticilă, proiectul de lege nu spune nimic despre restituirea banilor cheltuiți de stat pentru cel care renunță la titlul de doctor:

„Titlul de doctor presupune, pe lângă finanțarea pe care o primești de la buget, și o indemnizație dacă lucrezi în mediul public, o indemnizație pe care o primești lună de lună și care poate să ajungă până la 900 de lei pe lună pentru fiecare doctor. Dacă cineva vrea să renunțe la titlul de doctor, despre returnarea sumelor primite nu se spune absolut nimic și nu este făcut acolo un punct și pentru angajatorii care au plătit acele sume și car ar trebui să-și recupereze prejudiciul.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

În urmă cu mai mulți ani, tot într-un mandat de ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, Guvernul a adoptat o ordonanță care prevedea renunțarea unilaterală la titlul de doctor, dar normele de aplicare nu au mai fost adoptate.

Chiar și așa, mai mulți doctori au decis să renunțe atunci la titlurile care le-au adus poziții înalte și bani în plus:

„Problema a fost că în instanță mai mulți oameni care avea probleme cu doctoratul, pe care doctorat îl obținuseră prin plagiat, au abuzat de acest punct și au cerut în instanță să se aplice. Unii chiar au obținut.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Citește și: CNATDCU, cea care analizează plagiatele din doctorate, va fi desființată odată cu noua lege a educației. Rolul va reveni universităților | AUDIO

Foto: Shutterstock


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează