Deşteptarea oferă în fiecare săptămână o vacanţă în Grecia în schimbul a patru parole, anunţate de luni până vineri, la…
Borgata Calsazio, un sat pitoresc din Alpii italieni, în regiunea Piemont, a fost scos la vânzare de locuitorii săi care…
Două dintre ele au fost vandalizate, a anunţat primarul orasului, Nicolae Robu.
Partidul Mișcarea Populară a depus la DNA un denunț împotriva Agenției Domeniilor Statului, susținând că s-ar fi comis ilegalități în…
El a folosit pentru realizarea acestui ambalaj numai ingrediente naturale. De curând a fost premiat la o competiție destinată tinerilor…
Ei se vor afla sub îndrumarea unor medici renumiți și vor avea acces inclusiv în sălile de operații - a…
A fost prins în Franţa şi predat autorităţilor române. Acum se află în arest.
' 'Așa a stabilit Consiliul pentru Combaterea Discriminării.'Totul a pornit de la o sesizare făcută de un ONG, care a…
Sunt concluziile Inspecţiei Judiciare -ce vor fi prezentate în ședința Consiliului Superior al Magistraturii de mâine.
Aceasta este decizia definitivă a Curţii Constituționale.
Până pe 31 august editura Litera, cu susţinerea Europa FM, transformă parcurile din București în biblioteci în aer liber.