Confidenţialitate


Dreptul la banking: Ce faci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile?


Dreptul la banking: Ce faci când veniturile sunt mai mici decât cheltuielile?

Cu toții suntem miniștrii propriilor noastre finanțe, stăpânii bugetului nostru lunar, pe care trebuie să-l administrăm, cumva, ca să nu dăm faliment.

Poate unii îi invidiem pe cei avuți, care par să poată cumpăra orice, oricând, dar nici ei nu pot cheltui decât temporar mai mult decât câștigă. De fapt, cei cu adevărat avuți sunt de obicei foarte disciplinați când vine vorba de finanțele personale sau ale familiei. E adevărat că doar controlul atent al bugetului personal nu te îmbogățește, dar e aproape sigur că absența controlului te poatesărăci, mai devreme sau mai târziu.

Cum să-ți echilibrezi bugetul?

Împarte-ți cheltuielile în trei mari categorii: cele pentru nevoi fundamentale, cele pentru economii și cele pentru dorințe.
Cheltuielile pentru nevoi fundamentale reprezintă costuri inevitabile, cum ar fi cel al chiriei sau al ratei ipotecare, lumina, gazul, întreținerea, medicamentele pentru tratamente pe termen lung, impozitele, mâncarea, transportul – în general, acele cheltuieli pe care trebuie să le faci lună de lună pentru a putea funcționa în societate. Unele dintre acestea sunt fixe și pot fi anticipate pe durate lungi, altele au anume grad de flexibilitate și pot fi micșorate, la nevoie, dar nu pot fi reduse la zero. Adună aceste sume. Venitul tău trebuie să fie obligatoriu mai mare decât suma rezultată.

Apoi, cheltuielile pentru economii, fonduri de rezervă și investiții în dezvoltare personală. E important să te pregătești din timp pentru momentele în care veniturile tale ar putea scădea, indiferent de motiv. În plus, una dintre căile cele mai simple de a-ți crește veniturile este să-ți diversifici calificările, dar și să devii din ce în ce mai bun la ceea ce faci, de aceea e obligatoriu să cheltuiești pentru dezvoltarea ta: e o investiție în propriul tău viitor care îți va aduce dividende mai repede decât crezi.

În fine, trece acum pe hârtie cheltuielile pentru dorințe – include, aici, vacanțele, petrecerile, mesele la restaurant cu prietenii, hobby-urile, banii pentru gadgeturi mai noi sau pentru mașina mai puternică și altele asemenea. Ai rezolvat cheltuielile fundamentale, ți-ai pus fonduri deoparte pentru economii și ți-au mai rămas bani? Atunci e momentul să-ți satisfaci și niște dorințe, că o dată trăim și trebuie să ne mai și distrăm.

Dacă bugetul tău nu se echilibrează, identifică pe unde au loc scurgerile de fonduri. Poate plătești abonamente la servicii de care n-ai nevoie, de fapt; poate ai o mașină care consumă prea mult sau la care impozitul e foarte mare; poate ar trebui să te lași de fumat și să economisești, astfel, peste 1500 de euro anual; poate că e mai eficient să gătești acasă decât să comanzi mereu mâncare. În orice gospodărie, există de obicei cheltuieli care pot fi reduse sau eliminate fără efecte secundare adverse dar cu reducerea presiunii asupra bugetului familial. Banii trebuie ținuți din scurt, în ordine și disciplină, pentru că au înclinația s-o șteargă din portofel cum prind ocazia.

Una peste alta, cu toții avem dileme financiare. Care sunt ale tale? Spune-ne pe pagina de Facebook Dreptul la banking și încercăm să le rezolvăm împreună la Europa FM.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.


Ultimele stiri
Turist de 56 de ani, salvat în Munții Făgăraș, în urma unei intervenții dificile, la peste 2.000 de…

Prima seară de proteste în Arad față de neregulile din justiție

Protest și în Constanța pentru o justiție fără corupție| Manifestanții au cerut demisia șefei Înaltei Curți, Lia Savonea

Laureatul premiului Nobel pentru Pace, Ales Bialiațki, eliberat de Belarus în cadrul unei înțelegeri cu SUA

Ministerul Sănătăţii: 7 din 8 probe de apă analizate de la Spitalul “Sf. Maria” din Iaşi, neconforme |…

Proteste pentru schimbări în justiție au loc vineri seară în București și în alte orașe din țară: „Susținem…

Ce dosare importante au avut unii dintre magistrații care au stat în spatele președintei Curții de Apel București…

Solidaritate între magistrați, după denunțarea problemelor din justiție. Patru judecători din Arad au semnat scrisoarea magistraților: „Există acele…

Vrancea: Două femei au ajuns la spital cu suspiciune de botulism. Medicii veterinari au prelevat probe din mâncarea…

Două tipuri de lapte praf pentru bebeluși au fost retrase din magazine, după găsirea unei bacterii care provoacă…