Confidenţialitate


Două funcționare dintr-o primărie, acuzate că au furat peste 100.000 lei. Banii erau destinați pentru persoane cu handicap și ajutoare sociale


Două funcționare dintr-o primărie, acuzate că au furat peste 100.000 lei. Banii erau destinați pentru persoane cu handicap și ajutoare sociale

Două funcționare ale primăriei din Sebeș sunt acuzate că au sustras banii de ajutoare sociale și pentru persoane cu handicap. În total, peste 100.000 de lei în ultimii trei ani.

O funcționară din primăria Sebeș a falsificat semnăturile unor beneficiari de ajutoare de urgență și pentru handicap, însușindu-și 13.000 de lei.

În perioada 2019-2022, aceasta a sustras din casieria instituției alți peste 100.000 de lei, reprezentând tot bani pentru ajutoare sociale.

Pentru a-i acoperi faptele, o altă funcționară a aceleiași primării ar fi atestat, în mod nereal, în evidențele instituției, faptul că ajutoarele și indemnizațiile au fost remise beneficiarilor.

Sunt efectuate percheziții, iar polițiștii vor pune în executare două mandate de aducere, persoanele vizate urmând să fie conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

Citește și: Ministrul Energiei: „Trebuie să ne gândim și la bonificații, ca oamenii să știe că vor primi ceva în plus la schimb dacă reduc consumul” | VIDEO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Cupa Mondială

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Nicușor Dan: „Nu se pune problema raționalizării carburanților”. Președintele va promulga legea bugetului pe anul în curs după…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu