Confidenţialitate


Dosarul 10 August. ÎCCJ a respins cererea formulată de Sebastian Cucoș privind sesizarea CCR


Dosarul 10 August. ÎCCJ a respins cererea formulată de Sebastian Cucoș privind sesizarea CCR

Dosarul 10 August: Cererea de redeschidere a cauzei va fi judecată de Tribunalul București.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv cererea colonelului Sebastian Cucoş care voia sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate.

La începutul lunii trecute, procurorul şef al DIICOT, Giorgiana Hosu, a infirmat parţial soluţia de clasare a dosarului ”10 August” şi a dispus redeschiderea urmăririi penale în cazul foştilor şefi din Jandarmerie.

Conform procedurii, această decizie trebuia confirmată de o instanţă.  Curtea de Apel Bucureşti – la care fusese trimisă solicitarea – a hotărât că nu e de competenţa să şi a trimis dosarul la Tribunalul Bucureşti.

Tot atunci, Curtea de Apel a respins cererea lui Sebastian Cucoş de sesizare a Curţii Constituţionale. Recursul colonelului s-a judecat la  Instanța supremă, lucru ce a ținut dosarul blocat mai bine de o lună.

Acum, cererea DIICOT de redeschidere a anchetei în dosarul ’10 August’ va fi judecată la Tribunalul Bucureşti.

Dacă va fi confirmată, procurorii vor redeschide urmărirea penală faţă de colonelul Sebastian Cucoş, fost prim adjunct al Jandarmeriei Române; maiorul Laurenţiu Cazan – fost șef al Jandarmeriei Bucureşti; colonelul Cătălin Sindile, fost şef al Jandarmeriei Române și comisarul şef de poliţie Mihai Dan Chirică, fost secretar de stat pentru relaţia cu prefecţii din MAI.

Aceştia vor fi cercetaţi pentru abuz în serviciu și purtare abuzivă, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…