Confidenţialitate


Doi copii – victime ale rețelei de trafic de persoane din Berevoești – au ajuns într-un centru de plasament


Doi copii – victime ale rețelei de trafic de persoane din Berevoești – au ajuns într-un centru de plasament

Cei doi băieți – unul de 10 ani, celălalt de 13 ani – sunt frați. Ei au fost scoși din casele exploatatorilor și duși într-un centru de protecţie al DGASPC Argeş. Directorul instituţiei a declarat că băieţii sunt vizibil traumatizaţi fizic şi psihic; au vânătăi şi tăieturi.

 

Unul dintre copii le-a povestit polițiștilor că femeile erau uneori mai rele decât bărbaţii. Soţia proprietarului – a povestit minorul – îl lovea zilnic şi, ca să-l pedepsească, îi smulgea din cap smocuri de păr cu patentul. În plus, băiatul a fost stropit cu apă rece sau fiartă şi ars pe mâini.

 

Cei doi copii vor fi evaluați din punct de vedere medical şi consiliați psihologic.

 

Alţi nouă adulţi scoşi din sclavie sunt în grija autorităţilor. În centre de plasament au ajuns și 19 copii ai persoanelor reţinute.

 

Ieri, 38 de persoane au fost reţinute în acest caz. Anchetatorii bănuiesc că în ultimii 8 ani aceștia au răpit zeci de persoane, pe care le-au obligat să muncească, le-au ținut în lanțuri și le-au privat de hrană.

 


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…