Confidenţialitate

Dispozitiv care ghiceşte gândurile

Doar dacă ne gândim la un cuvânt, fără a-l rosti, în creier se produc aceleaşi semnale, susţin experţii.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Utah au reuşit să transpună semnalele creierului în cuvinte, după ce au ataşat senzori pe suprafaţa creierului, o premieră după cum relatează Daily Telegraph.

Tehnologia, ce are o acurateţe de până la 90%, oferă o cale de comunicare cu pacienţii paralizaţi ce nu pot vorbi şi poate să conducă la inventarea unei maşini care să citească gândurile.

Tehnologia ar putea fi disponibilă pentru lucrul cu pacienţii paralizaţi în cel mult 3 ani, a declarat profesorul Bradley Greger, coordonatorul experimentului.

Experimentul a constat în ataşarea a două grile de câte 16 electrozi de dimensiuni foarte mici de centrii vorbirii ai creierului unui pacient suferind de epilepsie.

Pacientul avea o parte din cutia craniană îndepărtată în urma unei alte intervenţii chirurgicale menite să-i amelioreze boală.

Folosind aceşti electrozi, oamenii de ştiinţă au reuşit să înregistreze semnalele emise de creier pe un calculator, pe măsură ce pacientul repetă fiecare dintre cele zece cuvinte considerate de maximă importanţă pentru a comunica cu un pacient paralizat: da, nu, cald, frig, foame, sete, salut, la revedere, mai mult sau mai puţin.

În cazul pacienţilor paralizaţi, creierul este adesea sănătos, producându-se aceleaşi semnale ca şi în cazul persoanelor sănătoase.