Confidenţialitate

Disciplină versus libertate

Recent, o asociaţie a elevilor din Constanţa l‐a reclamat la DNA pe primarul Radu Mazăre pentru că de 15 ani refuză să le acorde elevilor o reducere de 50% la biletele de transport în comun. E dreptul lor legal, primarul comite un abuz care trebuie pedepsit, consideră aceşti elevi, aşa că au făcut plângere penală pentru dreptul lor.

Ştirea a fost primită în general cu satisfacţie ‐ majoritatea comentatorilor au salutat vigoarea acestor tineri, care acţionează, în sfârşit, în apărarea propriilor lor drepturi. Nu pe asta se bazează democraţia, pe drepturi şi obligaţii respectate?

Radu Mazăre, fireşte, n‐a fost printre cei tocmai încântaţi de acţiunea elevilor. Într‐o răbufnire caracteristică, el le‐a ransmis elevilor că ar trebui să fie atenţi, pentru că ‐ zice Mazăre ‐ “toţi cei care au făcut plângeri la DNA acum sunt pe undeva pe la priciu. Pentru că Dumnezeu, dacă faci lucruri rele, ţi le întoarce”. Carevasăzică, pentru unii, gestul elevilor este întruchiparea libertăţii de expresie, iar pentru alţii, o intolerabilă obrăznicie.

Începem emisiunea cu această întâmplare de la Constanţa pentru că azi vom discuta despre disciplină şi indisciplină în şcolile româneşti dar şi despre limitele tolerabile ale fiecăreia dintre aceste situaţii. De la începutul acestui an în şcoli a fost impus un nou Regulament, l‐am şi semnat la prima şedinţă cu părinţii din acest an. Documentul impune o serie de măsuri pe care unii le consideră excesive şi chiar anticonstituţionale.

Pe de altă parte, apărătorii regulamentului spun că e nevoie de o mai mare disciplină în şcolile româneşti şi că elevii trebuie controlaţi mai atent spre binele lor. Printre măsurile controversate: elevii trebuie să poarte semne vestimentare distinctive în funcţie de unitatea şcolară ‐ adică matricolă sau uniformă sau măcar elemente de uniformă.

Alta: deşi Constituţia afirmă că nici o publicaţie nu poate fi suprimată, orice publicaţie a elevilor, distribuită în şcoală, poate fi interzisă dacă directorul consideră că nu respectă regulamentul şcolii. Alta: deşi dreptul liber la asociere e un drept fundamental, elevii nu pot constitui asociaţii şcolare decât cu aprobarea directorului.

Încă una: elevilor nu le sunt permise protestele dacă acestea afectează programul de învăţământ ‐ în acelaşi timp, lor li se interzice să părăsească şcoala fără acordul profesorului. Rezultă că elevilor li se interzice, de fapt, dreptul de a protesta în şcoală.

Pe scurt, singurul drept inviolabil pe care par să‐l primească elevii în noul regulament este… să se supună noului regulament.

Întrebarea e, în cele din urmă, ce‐o fi mai bun pentru copiii noştri ‐ o disciplină strictă, în care n‐au voie să încerce nimic decât cu acordul profesorilor, care au mai multă experienţă de viaţă decât ei, sau un regim mai relaxat, în care elevii sunt lăsaţi să se mai şi dea cu capul de pragul de sus. Pe teremen lung, ce e mai eficient în formarea unui tânăr ‐ disciplina strictă sau libertatea de acţiune?

[soundcloud width=”500″ height=”100″ id=”https://soundcloud.com/europafmromania/avocatul-diavolului-06-februarie-2015?in=europafmromania/sets/avocatul-diavolului-cu-moise”]