Confidenţialitate


Dinamo: Noul plan de reorganizare, aprobat de judecătorul sindic. Datorii de 5 milioane de euro vor fi șterse


Dinamo: Noul plan de reorganizare, aprobat de judecătorul sindic. Datorii de 5 milioane de euro vor fi șterse

Noul plan de reorganizare al lui Dinamo a fost aprobat de judecătorul sindic. Vor fi șterse datorii de peste 5 milioane de euro. Mai rămâne de plată aproximativ un milion de euro. Decizia nu este definitivă, dar este executorie, cu aplicabilitate începând de azi, scrie Gazeta Sporturilor, care anunță și ce urmează la Dinamo.

După aprobarea planului de reorganizare, Clubul Dinamo ar putea ieși din insolvență chiar sezonul acesta, după cum a lăsat să se înțeleagă administratorul special Andrei Nicolescu.

De asemenea, dispare spectrul falimentului, iar orice datorie care nu e în noul plan nu va mai fi luată în calcul. Nu mai există pericolul că pot apărea jucători care să ceară sume restante.

În acest moment mai e de plată până într-un milion de euro, datorii către terți.

Acționarii care erau în stand-by vor putea cumpăra acțiuni în Red&White. Sorin Preda era unul dintre oamenii de afaceri care condiționa intrarea în acționariat de trecerea planului, precizeaza gsp.ro.

Apar si investitorii, discuțiile cu acestia fiind condiționate de planul de reorganizare.

Totodata, va crește cuantumul investițiilor, banii care ar fi mers spre schemele de plată din planul vechi se vor muta acum către reconstrucția lui Dinamo.

„De acum, totul va intra în normalitate, ne vom respecta toate obligațiile către toți partenerii”, a mai spus Andrei Nicolescu, administrator special Dinamo, pentru GSP.ro.

Sursa foto: Inquam Photos / Stefan Constantin

Citește și: Reacția lui Darren Cahill după încă o amânare a verdictului în cazul de dopaj al Simonei Halep: „Numai corect nu a fost ce s-a întâmplat în acest caz” | AUDIO

 

 


Ultimele stiri
Ioana Dogioiu, după plecarea din Guvern: Ilie Bolojan și-ar dori să guverneze din nou. Despre dinamica de putere…

Ministrul Finanțelor: Guvernul începe pregătirile pentru bugetul pe 2027. 49 din 56 de instituții au transmis propunerile de…

Avion al Marinei Naționale Franceze, în misiuni de supraveghere în Marea Neagră. Echipajul a alertat o navă comercială…

Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la…

Neamț: Fragmentele de dronă descoperite în comuna Boghicea au fost detonate. Localnicii, avertizați prin mesaj Ro-Alert

Iranul avertizează că ar putea lovi bazele americane din Europa, inclusiv din România, dacă SUA reiau atacurile |…

Tinerii cu venituri de până la 4.000 de lei ar putea primi ajutor de la stat pentru chirie.…

Proteste de amploare în Franța: Sute de mii de oameni cer salarii mai mari și condiții mai bune…

Două avioane, vizate de alerte cu bombă pe Aeroportul Otopeni. Amenințările s-au dovedit false | AUDIO

Actorul britanic Russell Brand, găsit vinovat de viol și agresiuni sexuale de un tribunal din Londra. Pronunțarea pedepsei,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează