Adjunctul șefului Poliției Râmnicu Vâlcea, reținut pentru trafic de influență. Ar fi luat 5.000 de euro de la un bărbat, cu promisiunea că îl va scăpa după ce a condus fără permis și cu mașina neînmatriculată | AUDIO
Sursa foto: Shutterstock
Un comisar-șef de poliție, adjunct al șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, a fost reținut pentru 24 de ore pentru trafic de influență. Suspectul în vârstă de 38 de ani i-ar fi promis unui bărbat care conducea fără permis un autoturism neînmatriculat că intervine pe lângă un alt coleg pentru a nu fi trimis în judecată. Totul, în schimbul sumei de 5.000 de euro.
Comisarul-șef Raul Păunescu, adjunct al șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea, și un șofer, persoană fără calitate specială, au fost reținuți pentru 24 de ore. Cei doi sunt acuzați de trafic de influență și cumpărare de influență, infracțiuni care se pedepsesc cu până la șapte ani de închisoare.
Cei doi urmează să fie prezentați Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit DNA, în luna septembrie, comisarul-șef de poliție, în vârstă de 38 de ani, ar fi pretins și primit 5.000 de euro de la un șofer care, deși avea permisul suspendat, a fost prins în trafic pe raza orașului Bălcești, conducând un autoturism neînmatriculat.
În schimbul banilor, polițistul ar fi lăsat să se înțeleagă că are influență asupra colegilor săi de la Poliția Orașului Bălcești, astfel încât șoferul, inculpat în dosar, să obțină o soluție de netrimitere în judecată.





