Confidenţialitate


Dinamo – FC Botoșani 1-0


Dinamo – FC Botoșani 1-0

Un tânăr de 17 ani a fost eroul lui Dinamo, a marcat golul victoriei.
Titular în premieră, Valentin Costache a înscris în minutul 27 și a sărbătorit reușita alături de părinți. Antrenorul Mircea Rednic a mai remarcat un puști, pe Vlad Olteanu, venit în această iarnă de la Brașov și titularizat la debut  dar și pe feroezul Bartalsstovu, intrat în repriza secundă. Dinamo a urcat pe locul al doilea, la 3 puncte de liderul Astra Giurgiu.
La celălalt capăt al clasamentului, FC Voluntari a câștigat cu 2-1 în deplasare la ACS Poli Timișoara. Bănățenii au jucat cu un om în minus de la jumătatea reprizei secunde, când Suarez a fost eliminat. Rus a deschis scorul 10 minute mai târziu iar atacantul împrumutat de la Steaua, Tudorie, a făcut 2-0 pentru ilfoveni în prelungiri. Zicu a marcat golul gazdelor la ultima fază a meciului.
În fine, CS U Craiova a învins cu 2-0 Petrolul Ploiești. Vătăjelu a deschis scorul în prima repriză, după ce tot el a ratat un penalty. Nuno Rocha a marcat apoi la scurt timp după ce oltenii au rămas în 10, Madson fiind eliminat, iar Petrolul pare a fi condamnată la retrogradare.
Diseară se va juca ultimul meci al etapei a 24-a, Concordia Chiajna – Steaua de la 20:30.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…