Din corporaţie, pe propria “plantaţie”

Reportaj de Alexandra Stănescu

Într-o perioadă în care corporaţiile câştigă tot mai mult teren, mulţi angajaţi îşi iau destinul în propriile mâini şi aleg să îşi deschidă o afacere. Descoperim de exemplu că un medic veterinar cu diplomă face bijuterii şi că un terapeut este de fapt economist.

Aşadar, ce alegem: siguranţa salariului sau fericirea?

Gelu Covoran  este  economist  cu diplomă, a lucrat 20 ani de zile in companii multinaţionale, dar acum profesează ca terapeut Yumeiho.

“De câțiva  ani ma ocup de o terapie posturală, numită Yumeiho. Este o terapie ce se adreseaza tuturor oamenilor, nu doar celor cu dureri de coloana si musculatura. Am lucrat 20 de nai in corporatii, in special in telecom. M-am ocupat de statistica, in marketing. Mai tarziu am lucrat  si la web developement.

Într-o zi, pe la 30 si ceva de ani a inceput sa mi se facă frică de faptul că îmbătrânesc la un moment dat şi corporaţiile nu sunt îndrăgostite de oamenii cu o anumită vârstă.

Am cunoscut un terapeut care m-a făcut să gândesc un pic diferit. Mi-am dat seama că eşti mult mai util dacă pleci în direcţia ta, decât dacă eşti o rotiţă într-o companie.Este greu dacă nu esti cumpătat. Pe de altă parte, ai nişte obişnuinţe: săîţi vină  salariul la 2 săptămâni, să ai bonusuri, să ai banii la timp. Sunt nişte obişnuinţe la care ţi-e un pic greu la început să renunţi. Am avut un sponsor emoţional extraordinar în soţia mea, care a înţeles că nu îmi doresc să fac jobul respectiv pentru  că nu mă mai simt împlinit. Imediat ce am renunţat la job, m-am apucat de cursurile pentru terapia Yumeiho. După o lună şi jumătate am trecut la etapa următoare. La cursuri am făcut şi anatomie. Toţi trebuie să ştim anatomie pentru că lucrăm cu corpul uman. “

Bianca Grin este absolventă de medicină veterinară, dar care nu a profesat nici măcar o oră, și care acum face bijuterii de autor. Acestea sunt complet diferite de cele handmade.

 „Am terminat medicina veterinara si m-am horărât chiar din timpul facultății să nu urmez această cale, și am avut așa un scurt job în vânzări. Am vândut carne de mici, și brânză.. nici nu îmi mai aduc aminte exact, după care m-am angajat într-o compania farmaceutică și am lucrat cam 5 ani și jumătate ca reprezentant în vânzări și marketing.

  Apoi, am trecut în alt domeniu: publicitate, unde am stat 2 ani și jumătate. Ambele au fost o școală extraordinară. Astăzi se fac 3300 de zile de când mi-am dat demisia ultima oară și e foarte bine, din toate punctele de vedere. Chiar dacă uneori e greu, per total e foarte frumos și mă simt că pot spune acum că reușesc să trăiesc din ceea ce îmi place. „

„Era un stres creat artificial, mă duceam în silă la job, nu mai comunicam cu oamenii în mod real. Ajiunsesem să fiu extrem de frustrată și nu mi se mai potrivea jobul. Am plecat total confuză și brusc: la ora 18 mi-am dat seama că e momentul și de la ora 19 nu am mai lucrat.  N-a fost simplu pentru că mereu am avut nevoie de o stabilitate, despre care știu acum că e doar aparentă. „

“M-am sfătuit cu niște prieteni. I-am întrebat ce părere au ei dacă mi-aș face o afacere pe cont propriu. Mi-au spus că pot, la fel și părinții m-au susținut foarte mult.

Am preluat firma parintilor mei, si am ales să fac ceva ce imi place foarte mult: să fac cadouri si am ales ca domeniu de activitate cadourile pentru corporatii intr-o zona premium.”

Anca Pandrea a vrut să renunțe de multe ori la afacerea deschisă împreună cu prietenul ei, o cafenea. Anca, absolventă de sociologie, nu a plecat din corporație pentru că nu îi mai plăcea, ci pentru că voia să socializeze dar și să aibă timp pentru ea.

“Am absolvit facultatea de sociologie și comunicare la SNSPA și după facultate m-am angajat într-o corporație, unde am lucrat la marketing.  

Lucram în paralel, făceam și traduceri tehnice pentru un venit în plus. Îmi placea și jobul de la corporație foarte mult, dar mi-am dat  seama că îmi place să depind numai de mine, că-mi fac programul cum vreau eu, pot să lucrez noaptea și ziua să dorm sau sa-mi iau laptopul și să plec la mare oricând.

Mi-am zis însă că dacă îmi dau demisia din corporație și rămân doar cu traducerile, voi sta închisă într-o cameră. Așa că am descis să îmi deschid o cafenea, ca să și socializez.”

În timp ce încă mai lucra la corporație, timp de 1 an s-a pus pe cercetare și pe spionaj. Se ducea în cafenele și studia conștiincios  tot, ce hartie folosesc, cum servesc mâncarea, băuturile, cum se face curat, ce conține meniul.

Apoi când a prins curaj, cu ajutorul unei rude, a făcut un credit de nevoi personale și a fost pe rând femeie de serviciu, barman, chiar și bucătar în localul ei – “E important în business-ul tău să faci tot ceea ce le ceri altora să facă. “