Confidenţialitate


Detalii noi despre drona găsită pe un câmp din Bistrița Năsăud. „Clar venea din Ucraina”, spune ministrul Apărării | AUDIO


Detalii noi despre drona găsită pe un câmp din Bistrița Năsăud. „Clar venea din Ucraina”, spune ministrul Apărării | AUDIO

Continuă ancheta privind drona prăbușită în comuna Dumitra din Bistrița-Năsăud.

Aparatul era una de cercetare şi nu avea explozibil la bord, potrivit ministrului Apărării, Vasile Dâncu.

Declarația a fost făcută într-o intervenție la Digi 24:

„Este o dronă de cercetare a informației, probabil a fost identificat tipul. Nu este cum am văzut că a început propaganda rusă, deja am văzut pe Tik Tok sau pe altă rețea de socializare am văzut că o dronă cu explozibil scria că este, nu este. Este o dronă care a căzut acolo, în niște răchițele și care a fost adusă de copii în sat și nu era periculoasă. Evident, nu știm de unde este, o zonă de fabricație sovietică, e adevărat, n-a fost folosită și nu există în dotarea armatelor.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

El a precizat că a avut discuţii cu reprezentanţii Ucrainei despre această dronă, iar aceştia încearcă să obţină informaţii, să identifice locul de unde a plecat.

„Este clar că este o dronă care venea de pe teritoriul Ucrainei”, spune ministrul Apărării, deoarece aparatul nu are o autonomie prea mare.

Drona a fost găsită pe un câmp din comuna bistrițeană Dumitra, de un tânăr fermier care ara terenul. A zărit-o din tractor, iar după ce și-a terminat lucrul a luat-o acasă și a sunat la 112.

Polițiștii au deschis dosar penal pentru zbor neautorizat, iar cazul a fost preluat de procurorii din Cluj, a spus la Europa FM Paul Rodilă, de la Inspectoratul Poliției Bistrița Năsăud. Citiți mai multe informații aici.

Foto: Facebook / Crin-Triandafil Theodorescu


Ultimele stiri
Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…

Reacția președintelui Nicușor Dan după cele două incidente violente din școli: „Este nevoie de mai multă atenție la…

Radu Miruță, despre ordonanța SAFE contestată la CCR de Sorin Grindeanu: Nu aceasta gestionează și reglementează mecanismul SAFE…

Parlamentul European cere UE să ia în calcul o operațiune navală în Marea Neagră, după atacurile asupra navelor…

Dolj: Șase tineri, reținuți după ce ar fi sechestrat și bătut un adolescent de 17 ani, în Craiova…

Curtea Penală Internațională, câștigătoarea din acest an a Premiului Saharov pentru libertatea de gândire | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează