Confidenţialitate


DEȘTEPTAREA: Mulți români vor să se trateze de Covid cu medicamente pentru câini și pisici


DEȘTEPTAREA: Mulți români vor să se trateze de Covid cu medicamente pentru câini și pisici

O vorbă spune că românul s-a născut poet, dar destui trăiesc cu impresia că s-au născut medici. De exemplu, cei care cred că se pot trata sau pot să prevină Covid-19 luând medicamente pentru câini și pisici.

Mai exact, medicamente pentru viermii cardiaci sau râie.

Cum s-a ajuns aici? Ei bine, pe internet circulă câteva studii reale despre substanța activă care se regăsește în foarte multe medicamente anti-parazitare de uz veterinar. În cadrul testelor, substanța respectivă pare să aibă unele efecte în a opri multiplicarea Sars-Cov 2.

Dar acestea sunt doar teste incipiente iar, conform medicilor cu care am stat de vorbă, nicăieri în lume, substanța nu e folosită în tratamentul uzual al bolii. Cel mult, cei cărora li s-a administrat substanța respectivă, (sub supraveghere medicală, evident), au participat la studii clinice, care trebuie aprofundate. La fel și testele de laborator.

Ascultăm un material de Victor Marin.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Puteți reasculta Deșteptarea din secțiunea podcast Europa FM, cu ajutorul aplicației gratuite pentru Android și IOS Europa FM sau direct în Spotify și iTunes.


Ultimele stiri
Intervenția statului pe piața petrolului. Marius Luican, consultant: „Statul face ceva ca să dovedească că face ceva. Intervine,…

Premierul Bolojan, despre situația minerilor de la CE Oltenia: „Înțeleg situația socială, dar România și-a asumat niște angajamente…

Motivația Consiliului Economic și Social privind amânarea unui aviz pe ordonanța de urgență care ar stabili criză pe…

Ofertele de angajare care promit „salarii motivante”. Cele mai multe astfel descrise nu depășesc 4.000 de lei net,…

A patra zi de proteste la Mangalia. Peste 1000 de navaliști își cer drepturile salariale și se tem…

Vaticanul va permite catolicilor să primească transplanturi de organe de la animale, ca urmare a progreselor în medicină …

Ministerul Mediului a lansat platforma online „Inspectorul Balastierelor”. Oricine poate verifica dacă în zona în care se află…

Israelul anunță că va prelua controlul asupra unei părți importante din sudul Libanului, în cadrul campaniei împotriva grupării…

Republica Moldova va institui stare de urgență în sectorul energetic după ce linia electrică aeriană Isaccea-Vulcănești a fost…

Peste 170 de tineri din România și alte trei țări au luat parte la conferința „Tinerii în era…