Confidenţialitate


Primele decrete semnate de Donald Trump în prima zi a revenirii sale la Casa Albă | AUDIO


Primele decrete semnate de Donald Trump în prima zi a revenirii sale la Casa Albă | AUDIO

Proaspăt instalat în funcție, cel de-al 47-lea președinte american, Donald Trump, a semnat mai multe decrete. După ce a promis suspendarea programelor pentru refugiați, Donald Trump a anulat zborurile a peste 1600 de afgani care urmau să ajungă pe teritoriul american. Liderul de la Casa Albă a emis aproape 1600 de grațieri, majoritatea fiind persoane condamnate sau puse sub acuzare pentru revoltele de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021. De asemenea, a fost amânată cu 75 de zile interzicerea TikTok pe teritoriul american. În plus, Statele Unite se retrag din Organizația Mondială a Sănătății, dar și din acordul de la Paris privind schimbările climatice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Printre cei 1600 de afgani ale căror zboruri au fost anulate în urma deciziei luate de Donald Trump se află și membri de familie ai personalului militar american în serviciu. Potrivit agenției Reuters, aceștia primiseră deja autorizație de la guvernul american să se instaleze în Statele Unite.

O altă măsură luată de Administrația Biden și anulată de noul lider de la Casa Albă se referă la Cuba, care de acum înainte nu se va mai afla pe lista neagră a statelor ce susțin terorismul.

Președintele proaspăt instalat în funcție ia în calcul și introducerea de taxe vamale de 25 la sută pentru importurile din Canada și Mexic, începând cu 1 februarie, drept sancțiune că aceste țări nu ar fi oprit intrarea drogurilor și a migranților ilegali în Statele Unite,.

Potrivit BBC, Donald Trump a emis aproape 1 600 de grațieri în legătură cu revoltele de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, iar mulți dintre condamnați urmează a fi eliberați.

Suspendarea pentru 75 de zile a legii care interzice TikTok în SUA este o altă măsură aprobată prin decret semnat de Donald Trump.

Preşedintele american Donald Trump a iniţiat și  retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris privind schimbările climatice, măsură ce putea pune în pericol eforturile globale de a frâna schimbările climatice, Iar Statele Unite se retrag și din Organizația Mondială a Sănătății, despre care Donald Trump spune că i-a escrocat pe americani.

Sursa foto: X / The White House

Citește și: Primul discurs al lui Donald Trump în calitate de președinte al SUA: Era de aur a Americii începe chiar acum. VIDEO


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”