Confidenţialitate


Decizia luată după negocierile dintre sindicatele din Educație și Guvernul României: „Nu poate fi vorba de niciun fel de creștere salarială. Nu poate fi vorba de acordare de sporuri” | VIDEO


Decizia luată după negocierile dintre sindicatele din Educație și Guvernul României: „Nu poate fi vorba de niciun fel de creștere salarială. Nu poate fi vorba de acordare de sporuri” | VIDEO

La finalul sesiunii de negocieri dintre sindicatele din Educație și Guvernul României s-a decis că „Este foarte clar că nu poate fi vorba de niciun fel de creștere salarială. Colegii din învățământ sunt la maximul grilei. Nu poate fi vorba de acordare de sporuri”. Joi dimineață vom afla dacă greva profesorilor continuă sau nu. Două prime: una în iunie: 1000 de lei, iar una în octombrie de 1500 de lei. Banii vor fi oferiți prin intermediul unor carduri. Cât despre personalul nedidactic, este vorba despre un card de 500 de lei oferit în luna iunie și un altul, cu aceeași sumă, pentru luna octombrie.

Marian Neacșu: „Am avut discuție lungă și fructuoasă, dialog decent, onest. Am discutat foarte constructiv despre câteva lucruri clare și bine trasate. Este foarte clar că nu poate fi vorba de niciun fel de creștere salarială. Colegii din învățământ sunt la maximul grilei. Nu poate fi vorba de acordare de sporuri. […] Oferta Guvernului va fi a ceea a acordării unei sume în iunie și o sumă în octombrie care va consta într-un card pentru cariera profesională: 1000 de lei pentru iunie și 1500 de lei pentu octombrie. Astfel de sume vor fi acordate și pentru personalul nedidactic: 500 de lei în iunie și 500 în octombrie”.

Prim-ministrul României nu a participat la negocieri, ci l-a trimis pe secretarul general al Guvernului. La negocieri au participat Marius Constantin Budăi – Ministerul Muncii, Marian Neacșu – Secretar General al Guvernului României, Simion Hancescu – Preşedintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Marius Nistor – Liderul Federației Sindicatelor din Educație, Anton Hadăr – președintele Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”, Adrian Câciu – Ministerul Finanțelor și Marcel Boloș – Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, alături de Ligia Deca – Ministerul Educației.

Ligia Deca: Salariile personalului didactic și nedidactic trebuie să crească

Ligia Deca: „Fiecare școală are un director, o conducere, care are responsabilitatea de a comunica cu părinții. Cred că trebuie să așteptăm răspunsul sindicatelor ca să vedem care este situația. Ei trebuie să vină cu un răspuns. Salariile personalului didactic și nedidactic trebuie să crească”.


ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE

Sursa colaj foto: FSE Spiru Haret

Citește și: Prima reacție a lui Klaus Iohannis în contextul grevei din Educație: Sindicatele trebuie să vadă că la o negociere părțile se întâlnesc undeva la mijloc / Calendarul inițial al rotaței poate fi respectat | VIDEO


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu