Confidenţialitate


CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de stat, adoptate de Parlament săptămâna trecută


CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de stat, adoptate de Parlament săptămâna trecută

Curtea Constituțională (CCR) a respins cele două sesizări ale AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de stat, a transmis joi CCR Ambele proiecte, adoptate în ședința comună a Parlamentului din 20 martie 2026, au fost astfel declarate constituționale.

Curtea Constituțională a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de senatorii Grupului parlamentar al AUR și a constatat că Legea bugetului de stat pe anul 2026 este constituțională în raport cu criticile formulate. Decizia este definitivă și general obligatorie.

„Curtea a mai reținut că problemele ridicate de autorii obiecției de neconstituționalitate referitoare la modul în care a fost elaborat și construit bugetul de stat ridică mai degrabă chestiuni de opțiune și oportunitate legislativă în domeniul politicilor bugetare ale statului. Prin urmare, Curtea a constatat că nu au fost încălcate prevederile constituționale invocate”, precizează CCR în decizia privind obiecția de neconstituționalitate.

Tot în ședința de joi, CCR a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de AUR și a constatat că Legea Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 este constituțională în raport cu criticile formulate.

La începutul săptămânii, AUR a depus la CCR două sesizări de neconstituționalitate. Prima a vizat Legea bugetului de stat, iar a doua Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, adoptate în ședința comună a Parlamentului din 20 martie 2026.

Partidul condus de George Simion a acuzat că cele două bugete au fost adoptate fără „o analiză serioasă a impactului asupra economiei și asupra românilor”, iar bugetul de stat pentru 2026 ar fi fost construit pe estimări nerealiste și pe premise care nu reflectă situația economică reală.

Totodată, AUR a semnalat şi ignorarea avizelor instituţiilor consultative, inclusiv ale Consiliului Economic şi Social, precum şi lipsa unei consultări reale cu partenerii sociali.

Proiectele bugetului de stat și al asigurărilor sociale de stat pe 2026 au fost adoptate pe 20 martie de plenul reunit al Parlamentului, la capătul unei săptămâni de dezbateri aprinse în comisiile parlamentare reunite de buget-finanțe.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează