Confidenţialitate


Decizia Camerei Deputaților: Talonul de pensie poate fi cerut în format electronic. De când poate fi emis


Doi bătrâni care stau pe o grămadă de bani.

Talonul de pensie va putea fi cerut în format electronic, pe email, a decis Camera Deputaţilor, for decizional. Talonul în format electronic va conţine toate elementele de identificare unică de pe documentul tipărit pe hârtie.

Casa Naţională de Pensii Publice va transmite, la cerere, în format electronic, pe e-mail sau în contul online deschis în portalul CNPP, documentul referitor la sumele plătite pensionarilor care își primesc banii într-un cont curent sau cont de card.

Talonul în format electronic se trimite începând cu luna următoare înregistrării cererii, în cel mult 48 de ore de la efectuarea plăţii drepturilor în cont curent sau cont de card, prevede proiectul.

Talonul trimis pe mail are aceleași efecte juridice precum documentul tiparit pe hârtie pe care pensionarii îl primesc lunar la domiciliu sau, după caz, la reşedinţă prin serviciul de corespondenţă standard.

Mai mult, talonul electronic este acceptat în relaţia cu toate instituţiile şi autorităţile publice. Potrivit proiectului trimis la promulgare, instituţiile şi autorităţile publice care îl solicită nu vor putea condiţiona oferirea de informaţii sau de servicii de prezentarea talonului în format fizic.

Sursa Foto: Pixabay


Ultimele stiri
Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. Zece elevi au fost transportați la spital…

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează