Confidenţialitate


De ce a respins Biroul Electoral Central Alianța-USR PLUS


De ce a respins Biroul Electoral Central Alianța-USR PLUS

Biroul Electoral Central pentru alegerea eurodeputaților români în Parlamentul Uniunii Europene a decis, astăzi, că Alianța USR PLUS nu se poate înscrie la alegerile din 26 mai.

Motivul? Cei doi lideri ai partidelor Alianței, adică Dan Barna și Dacian Cioloș, nu apar în registrul Partidelor ca președinți ai formațiunilor pe care le conduc.

Ambii au cerut judecătorilor să fie recunoscuți ca președinți ai formațiunilor politice în cauză, însă până acum nu există sentințe definitive.

În acest moment, cei doi lideri al Alianței, Dan Barna și Dacian Cioloș încă așteaptă de la Justiție recunoașterea definitivă a calității lor de președinți de partide,  astfel încât să se poată înscrie cu aceste calități în Registrul Partidelor Politice.

Înscrierea este obligatorie, conform legii partidelor politice.

Iată ce prevede legea la articolele 24-26.

Art. 24. –

(1) Partidele politice au obligația să depună la Tribunalul București:

a) documentele atestând desfășurarea adunărilor generale, în termen de 30 de zile de la data acestora;

b) documentele provenind de la autoritățile electorale competente privind desemnarea candidaților în alegeri, în termen de 30 de zile de la data alegerilor.

(2) Depunerea documentelor prevăzute la alin. (1) la Tribunalul București se consemnează în Registrul partidelor politice.

Art. 25. – Practică judiciară (2)

(1) Modificarea statutului sau a programului partidului politic poate avea loc în condițiile prevăzute de statut.

(2) Orice modificare se comunică Tribunalului București, în termen de 30 de zile de la data adoptării, cu îndeplinirea prevederilor art. 18 alin. (2) și (3). Tribunalul București o examinează potrivit procedurii prevăzute la art. 20 și 21.Practică judiciară (2)

Art. 26. –

(1) În cazul în care modificările nu sunt comunicate conform art. 25 alin. (2) sau dacă instanța a respins cererea de încuviințare a modificării statutului, iar partidul politic în cauză acționează în baza statutului modificat, Ministerul Public va solicita Tribunalului București încetarea activității partidului politic și radierea acestuia din Registrul partidelor politice.

(2) În termen de 15 zile de la înregistrarea cererii Ministerului Public, Tribunalul București se va pronunța asupra acesteia.

(3) Împotriva hotărârii Tribunalului București partea interesată poate face apel la Curtea de Apel București, în termen de 5 zile de la data comunicării hotărârii.

În acest moment, în Registrul Partidelor Politice, la USR apare drept președinte Nicușor Dan, adică fostul lider al formațiunii.

După ce Dan Barna a fost ales în 2017,  unii membri ai Uniunii au contestat în instanță organizarea Congresului în urma căruia acesta  a devenit președinte.

Nici acum nu există o sentință definitivă în acest proces, lucru care, teoretic, este o piedică în declararea lui Dan Barna președinte al USR în Registrul Partidelor Politice.

Cât despre pe președintele PLUS, Dacian Cioloș a fost ales  acum o lună și jumătate, a cerut la Tribunal înscrierea calității de președinte al partidului, dar judecătorii nu au dat un verdict.

Surse oficiale au declarat pentru Europa FM că, din motivele expuse mai sus, din cei 15 membri ai Biroului Electoral prezenți la ședință, 11 au votat pentru neaprobarea înscrierii Alianței  USR-PLUS la alegerile europarlamentare.

Ei au spus că legea trebuie respectată în primul rând în litera ei.

4 au votat în favoarea Alianței USR-PLUS.


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…