Dăm Deșteptarea în direct din Salina Praid, locul unde descoperim secretul Brânzei Praid. Cum arată una dintre cele mai vizitate saline din România – GALERIE FOTO

Vineri, de la ora 7, Vlad Petreanu și George Zafiu dau Deșteptarea din Salina Praid, locul unde s-a născut Brânza Praid. După ce am selectat, săptămâna trecută, ascultătorii care să trăiască alături de noi experiența VIP în Salina Praid, vineri urmează punctul culminant al experienței.

Joi, câștigătorii concursului ”Trăiește bucuria gustului rafinat! Câștigă cu Hochland o experiență culinară VIP la Praid” au descoperit alături de matinalii Europa FM locul în care se nasc produsele care fac diminețile mai plăcute. Rețeta Brânzei Praid a fost dezvoltată de echipa locală Hochland România și se bazează pe un mix de culturi și un proces natural de maturare în aerul microbiologic pur al Salinei Praid, aflată în apropierea fabricii de cașcaval de la Sovata.

Disponibilă în variantele Natur și Alintată cu vin Fetească Neagră, Brânza Praid este o plăcere culinară pe care matinalii Europa FM nu o puteau rata, așa că au decis să o încerce direct la sursă, adică în Salina Praid, alături de câștigătorii concursului. Vineri, de la ora 7:00, vă invităm la o experiență culinară specială dar și la primul matinal din România transmis dintr-o salină.

Până la întâlnirea în direct la radio și video live pe pagina de Facebook Europa FM, vă invităm la o explorare, prin intermediul imaginii, a salinei Praid.

Salina Praid este una dintre cele mai vizitate și apreciate din România, doar anul acesta primind peste 630.000 de vizitatori, potrivit datelor oficiale. În interiorul salinei aveți internet wireless, dar şi televiziune, terenuri de joacă pentru copii, spaţii de creaţie şi agrement, capelă ecumenică, cafenea, cinema 3D şi o farmacie cu produse naturiste.

Baza de agrement este amenajată la „Orizontul 50”, care se află la o adâncime de 120 m de la suprafaţă. Transportul persoanelor se face cu autobuzele salinei pe o distanţă de 1250 m până la poarta de intrare în baza de agrement.

Fiți atenți și la pereți, pentru că ei ascund adevărate opere de artă.

desen-in-mina-praid

Pe traseul de ieşire din Baza de agrement la „Orizontul 60” găsiţi zona de vizitare Panorama Belvedere „Mina Iosif”. Tot la acest nivel puteţi face o degustare de vinuri şi puteţi servi masa bucurându-vă de un meniu variat de produse preparate în restaurantul propriu.

loc-pentru-luat-masa-in-salina-praid

Vă puteți încumeta la o masă în familie sau între prieteni în salină și veți avea o surpriză plăcută, preparatele fiind proaspete și gustoase.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vara, pe lângă salină, o atracție populară este ștrandul de aici.

strandul-de-la-salina-praid