Confidenţialitate


Dacian Cioloș: “În locul lui Grindeanu, nu ajungeam în situația asta” – VIDEO


Dacian Cioloș: “În locul lui Grindeanu, nu ajungeam în situația asta” – VIDEO

Fostul premier Dacian Cioloș îi atrage atenția actualului prim ministru că protestele din ultimele săptămâni dovedesc că în România, nimeni nu mai poate guverna pe furiș.

Invitat la Europa FM, la emisiunea “La Radio cu Andreea Esca”’, Dacian Cioloș a declarat că transparența este esențială pentru recâștigarea încrederii pierdute de cabinetul Sorin Grindeanu, după ce a adoptat ordonanța de urgență numărul 13, prin care a încercat să modifice legislația penală.

“Eu îndrăznesc să cred că dacă eram în locul lui, n-aş fi ajuns în situaţia asta. Pentru mine, de la început, transparenţa a fost unul din obiectivele principale”, a spus fostul şef al Guvernului.

El a precizat că dialogul trebuia început imediat după ce românii au început să protesteze.

“Dacă cineva are impresia că poate să mai guverneze pe furiş sau spunând lucrurile pe jumătate, se înşală. Mai devreme sau mai târziu, se întoarce bumerangul. (…) Nu vreau eu să dau lecţii nimănui, dar ce am învăţat eu din anul acesta, că guvernarea este un exerciţiu de relaţionare permanentă. Nu e suficient să spui că ţi-a votat cineva un program de guvernare şi acum lăsaţi-mă în pace să-l aplic”, a mai spus fostul premier.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Fostul premier crede că decizia de a ieși în stradă, luată sute de mii de oameni, face parte dintr-un proces de maturizare a societății.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La Europa FM, Andreea Esca l-a întrebat pe Dacian Cioloș și dacă s-a hotărât cum anume se va implica în continuare, în viața publică.

“Analizând stadiul în care sunt, mă duce cu gândul că în ultimii ani au apărut partide noi în România, dar cam toate au rămas acolo, se zbat să intre în Parlament. Unele dintre ele nici nu au reuşit. Pe de altă parte, partidele mai vechi pe care le avem şi-au pierdut încrederea. Mă întreb dacă soluţia e ca de fiecare dată să faci un partid nou, rămânând în aceeaşi politică, sau să găseşti modalitatea prin care să schimbi modul în care se face politică, indiferent de partid”, a afirmat Dacian Cioloș.

Dacian Cioloş spune că ia în calcul trei variante: să stea “în afara partidelor” şi să îşi aducă contribuţia în alte feluri de organizare, să intre într-un partid şi de a încerca “prin propriul exemplu” să arate că se poate face şi altfel de politică, dar şi “soluţia de a face un alt partid”. El a precizat însă că, faţă de această ultimă soluţie, are rezerve.

“Teama mea e că lumea se plictiseşte repede de un partid şi iar se întoarce la ideea că, până la urmă, toţi sunt la fel”, a spus fostul premier.

Întrebat însă dacă nu exclude această variantă, Cioloş a confirmat: “Nu exclud”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La începutul lunii ianuarie, Dacian Cioloş spunea că ia în calcul şi înfiinţarea unei asociaţii, construite pe baza Platformei România 100.


Ultimele stiri
PSD cere demisia Cristinei Trăilă din funcția de secretar general adjunct al Guvernului. DNA a început urmărirea penală…

Cristina Trăilă, secretar general adjunct al Guvernului, urmărită penal pentru complicitate într-un dosar legat de Fănel Bogos |…

Două grupuri parlamentare europene cer Comisiei Europene să blocheze fondurile din PNRR pentru România din cauza unui amendament…

De ce nu s-a ieftinit motorina după reducerea accizei. Explicațiile Ministerului Energiei și reacția transportatorilor | AUDIO

Centura de nord a Focșaniului se deschide astăzi. Tronsonul, finalizat încă din vara anului trecut, nu a putut…

O nouă rundă de discuții între Nicușor Dan și liderii fostei coaliții de guvernare despre Legea salarizării. Dacă…

România, rezultate foarte bune la Mondialele de Canotaj de la Amsterdam. Victorii la dublu rame și dublu vâsle…

Recolta de cafea din Brazilia, afectată de ploile abundente. Producătorii se tem de o penurie de cafea Arabica…

O tornadă a măturat un departament din sudul Franței, unde zeci de oameni au fost răniți. Sute de…

Claudiu Năsui intră în Guvernul Republicii Moldova. Va conduce ministerul Economiei și Digitalizării. A primit și cetățenia moldovenească…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează