Confidenţialitate


Cursurile de educație rutieră, necesare în școli. Titi Aur: „În ministere, sunt niște domni și doamne cu două picioare pe pedalele de frână” | AUDIO


Cursurile de educație rutieră, necesare în școli. Titi Aur: „În ministere, sunt niște domni și doamne cu două picioare pe pedalele de frână” | AUDIO

E nevoie de cursuri de educație rutieră în școli, de la vârste fragede. Este o concluzie a conferinței internaționale privind siguranța rutieră care se ține la Parlament. În 2021, în România s-au produs aproape 24.000 de accidente rutiere, față de 18.000 în anul 2018. Dacă de mici am învăța cum să circulăm, numărul de accidente ar fi mult mai mic, a declarat pilotul de raliu Titi Aur, expert în condusul defensiv.

„Avem o problemă cu opționalul, pentru că după cum spuneam, societatea nu este pregătită. Nu crede că-i trebuie. Nu crede că are nevoie. Noi toți știm să conducem atât de bine încât nu avem ce să învățăm. Și atunci, la opțiuni când se va duce părintele, va spune <<mai bine engleză, mai bine chimie, mai bine orice altceva>> și într-adevăr vom avea niște copii foarte bine pregătiți – doctori, profesori, ingineri, chimiști și așa mai departe. Dar îi va călca mașina sau, și mai rău, își vor omorî singuri familia pentru că ei cred că nu le trebuie. Nu le trebuie opțional în educația siguranței rutiere”, a spus Titi Aur.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Titi Aur: „În Ministere sunt niște domni și niște doamne cu două picioare pe pedalele de frână”

Cursurile de educație rutieră sunt ocazionale în România, organizate fie de mediul privat, fie de anumite școli în colaborare cu Poliția. Din păcate, guvernanții nu au luat în serios un program național prin care să extindă educația rutieră – mai arată pilotul de raliu Titi Aur, care a prezentat situația – într-un mod plastic:

„Dar de undeva trebuie să mișcăm. Că dacă nu mișcăm deloc, rămânem în cercul acesta vicios și ne ducem din ce în ce mai jos. […] Acum, din păcate, închidem conferința și plecăm acasă. Din păcate, în Ministere sunt niște domni și niște doamne cu două picioare pe pedalele de frână și cu frâna de mână în stânga și-n dreapta trase la maxim, sus. […] Ei au două motive să nu facă: un motiv pentru că nu conștientizează și un motiv pentru că trebuie să muncească în sensul acesta”, a adăugat Titi Aur.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Starea drumurilor, o cauză importantă pentru numărul mare de accidente rutiere

Românii stau și se uită la bani. Iată cum au rezumat situația experții prezenți la conferința de la Parlament. Guvernele nu au utilizat fonduri europene ca să-și refacă urgent drumurile, a declarat europarlamentarul Marian Jean-Marinescu. Starea drumurilor e o cauză importată pentru numărul exagerat de accidente.

„Având în vedere că 8% din toate incidentele rutiere se întâmplă pe autostradă, deci un număr mai mic decât în alte zone, cred eu că infrastructura în România trebuie neapărat dezvoltată; din păcate, am pierdut ani mulți, nu am cheltuit și nu am utilizat bani oferiți de Uniunea Europeană în această direcție, iar calitatea lucrărilor nu este întotdeauna la nivelul la care ne gândim. Cred că trebuie neapărat intensificat programul de autostrăzi în România, să modernizăm și toate celelalte drumuri naționale. Au un aport, din păcate, destul de important la numărul de incidente rutiere”, a explicat europarlamentarul Marian Jean-Marinescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Guvernul a transmis că va face și va reface mai multe drumuri prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

Sursa foto: Shutterstock

Citește și: Doar 0,4% din stațiile de încărcare din UE pentru mașini electrice se află în România. Cum vor autoritățile să crească această pondere | AUDIO


Ultimele stiri
Festivalul de Film de la Veneţia 2026: Filmul “Eu contez”, regizat de Alina Şerban, recompensat cu Premiul publicului…

Incursiune cu drone în județul Botoșani. A fost emis un mesaj Ro-Alert

Franța: Un tren a deraiat în nord-vestul țării. Peste 40 de persoane au fost rănite. Autoritățile cred că…

Bulgaria: Incendiu la un depozit de armament. Au avut loc mai multe explozii | AUDIO

Lucian Pahonțu ar fi dat în judecată Ministerul Educației în scandalul tezei de doctorat | AUDIO

Mai multe incidente cu fragmente de drone vineri, pe litoralul românesc. MApN: Unele aveau încărcături explozive

Europa FM LIVE de la Castelul Bran. 11 ore de emisie LIVE la lansarea noului sezon | GALERIE…

Suceava: DIICOT a destructurat o rețea care tipărea bancnote false. Peste un milion de euro falși au fost…

SUA comemorează 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie. Ceremonii la Pentagon și Ground Zero |…

Vâlcea: Dosar penal pe numele a doi minori care au ucis și rănit pui de căței în timp…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează