Confidenţialitate


Cum (nu) s-au pregătit autoritățile pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal | AUDIO


Cum (nu) s-au pregătit autoritățile pentru ridicarea mașinilor parcate ilegal | AUDIO

Avem o lege, cum și mai ales când o punem în practică? Actul normativ care le permite polițiștilor să dispună ridicarea mașinilor parcate ilegal și de pe trotuar a fost publicat în Monitorul Oficial.

Inițiatorul acestor modificări, deputatul USR Cătălin Drulă, explică la Europa FM că demersul său vizează situațiile periculoase precum cele în care, în apropierea unei grădinițe sau a unei școli, mame și copii merg pe carosabil din cauză că trotuarele sunt blocate de mașini parcate ilegal:

„Poliția are acum acest instrument pe care dumnealor spuneau până acum că nu îl au, ridicau din umeri și spuneau că dacă mașina este complet urcată pe trotuar putem doar să-i dăm amendă, nu putem s-o ridicăm și s-o înlăturăm de aici. Este mult de muncă și pentru Poliția Rutieră, ale cărei capacități  sunt foarte reduse și nu este foarte multă dorință de muncă. Sunt lucruri care ar putea fi mult mai bine organizate la nivelul Poliției Rutiere, aici Ministerul Afacerilor Interne a arătat ani la rândul o delăsare în a crește capacitatea Poliției Rutiere de a impune legea.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

Potrivit legii, poliția poate dispune ridicarea mașinilor, dar cei care se ocupă efectiv de ridicarea lor sunt reprezentanții administrațiilor locale. Și primarii trebuie să își organizeze serviciul pentru ridicarea mașinilor subliniază deputatul Cătălin Drulă.

Cum s-a pregătit primăria Brașov ne spune purtătorul de cuvânt Sorin Toarcea:

„Deja municipalitatea, prin Consiliul Local, a delegat ridicarea mașinilor către o companie, proprietatea Consiliului Local, care se va ocupa de ridicare. Mai avem de pregătit partea de bază în care vor fi depozitatea aceste mașini, avem identificat terenul, trebuie să facem amenajare, respectiv gardul, sistemul de intrare, de ieșire, supravegherea video. Evident, va însemna încă câteva luni de zile până la momentul când putem să ridicăm mașinile de pe domeniul public, indiferent că vorbim de stradă sau trotuar, și să le depozităm acolo.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

În ceea ce privește modul în sunt pregătiți polițiștii, am cerut informații de la Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, dar deocamdată nu am primit un răspuns.

Am sunat ca să adresăm aceeași întrebare la mai multe inspectorate județene. Fie nu au răspuns, fie nu știau despre schimbări. Un răspuns am primit din vestul țării. Claudia Iuga purtător de cuvânt IPJ Arad:

„Până la această oră nu avem informații despre ridicarea unor vehicule parcate neregulamentar.

-Poliția Rutieră este pregătită, are personal, poate să facă față acestor modificări legislative?

Nu am informații cu privire la imposibilitatea exercitării atribuțiilor de serviciu de către colegii mei de la Rutieră.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Inquam Photos / Octav Ganea

Citește și: Jumătate dintre români consideră că eliminarea mașinilor pe benzină și motorină din centrul orașelor ar contribui la combaterea schimbărilor climatice


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, prezent la Centenarul PNȚ. El susține că este importantă reafirmarea democrației | AUDIO

Pelerinaj la Iași: Peste 20 de mii de credincioși așteaptă să se închine la racla Sfintei Parascheva |…

Negocieri în impas privind viitorul buget al Uniunii Europene: Irlanda propune reduceri. Negociatorul-șef al Parlamentului European pentru bugetul…

Statele Unite vor importa motorină din Rusia. Decizia a fost criticată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski | AUDIO

Achiziții de lux din bugetul ANM: sute de mii de lei pe parfumuri, haine și cosmetice. Ministra Mediului…

Brașov: Doi vârstnici dați dispăruți de familie au fost găsiți decedați într-o zonă forestieră | AUDIO

Dr. Mihaela Bilic: Mierea îngrașă la fel ca zahărul. Ce spune despre păstrarea corectă a unor alimente prin…

MApN avertizează asupra unei dezinformări privind încorporarea de urgență a tinerilor în Armată

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Administrația Trump impune sancțiuni împotriva Curții Penale Internaționale, instituție unde a lucrat Navi Pillay, câștigătoarea Nobelului pentru Pace.…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează